Postări

Se afișează postări cu eticheta sanatate fara medicamente

Reguli de autovindecare mai eficiente decât medicamentele.

Imagine
Aceste reguli de autovindecare sunt mai eficiente decât medicamentele. Respectă-le și bolile te vor ocoli! Organismul omenesc este unul dintre cele mai complicate sisteme. Adesea nici nu conștientizăm de ce suntem în stare. Puterea cuvântului și a gândului este însoțită de o energie incredibilă de vindecare și se pare că e inutil să tratezi o boală, fără să te vindeci spiritual. Pentru a declanșa puterile vindecatoare ale organismului, trebuie să ridici nivelul energiei interioare. Atunci vei putea să înfrunți boala și să-ți recapeți sănătatea. Noi am adunat câteva recomandări care te vor învăța să prețuiești viața, să fii sănătos, fericit și liniștit. Iată cum să te vindeci singur: 1. Bea câte 500 ml de apă pură de 3 ori pe zi. Iar în timp ce faci asta spune: „Sunt sănătos și mă voi vindeca!” 2. Găsește timp pentru automasaj. Numai 10-15 minute pe zi îți vor oferi energia necesară. Freacă pielea uscată în special din zona capului, gâtului, pieptului și a tălpilor.

Hofigal speranta noastra de viata lunga!

Ştefan Manea (Hofigal): Suntem ţara cu cel mai bun pământ. Dar nu ştim să-l preţuim! Cercetarea şi dezvoltarea nu poţi s-o faci de unul singur ● Primul produs enzimativ din lume din usturoi, praz şi nap ● Nu mai produc decât produse pe bază de materie primă pe care mi-o fabric singur ● Ne-am înfiinţat o întreprindere nouă care se numeşte Aromaplant ● Ştirul şi napul sunt declarate de ruşi plante de interes naţional pentru sănătatea poporului ● Fiecare tip de celulă din plante corespunde uneia din organismul uman ● În viitorii 40 – 50 de ani, dacă stăpânim enzimele vom stăpâni lumea - V-aş ruga să ne spuneţi câteva lucruri legate de modul în care brandul Hofigal face faţă dificultăţilor cu care se confruntă piaţa românească. - Eu pot să spun următorul lucru: că Hofigal în momentul de faţă şi-a creat un nume mai ales prin activitatea de cercetare. În afară de noi nu mai este nici o altă firmă şi fac cofinanţări. Eu în fiecare an am avut între 12 şi 14 firme pe care

Vasele de cupru ne fac sanatosi!

Imagine
In SUA casele au tevi de cupru, si sunt case pe care le-a luat banca inapoi si nu le poate vinde, stau goale, vin hoti si fura tevile si le vand. Aceeasi  lumea peste tot. O saptamana buna tuturor! DE CE FOLOSEAU ANTICII VASE DE CUPRU? Cuprul este capabil să distrugă bacteriile ș i viru ș ii nedori ț i. Este interesant că medicina ayurvedică ș tia acest lucru încă de pe vremea când bacteriile erau o no ț iune necunoscută ș tiin ț ei. Ayurveda recomandă ș i astăzi păstrarea apei de băut în vase de cupru. Egiptenii antici foloseau ulcioare ș i căldări de cupru pentru a men ț ine apa proaspătă. Chiar ș i în prezent, pentru serviciul de la Templul lui Shiva din ora ș ul indian Rameswaram se folosesc vase mari, din cupru, pentru a depozita apa adusă din fluviul Gange, spre a-i fi oferită zeului Shiva. Apa păstrată în felul acesta rămâne proaspătă ani la rând. Potrivit oamenilor de ș tiin ț ă, recipientele de cupru pot fi răspu

Discopatia cervicala se vindeca total cu frunza de brusture

Imagine
In r Spondeloza lombara se trateaza naturist, cu brusture. In randurile care urmeaza va prezint un tratament naturist cu ajutorul caruia m-am vindecat, dupa lungi suferinte, de discopatie cervicala. Se ia o frunza de brusture (captalan, lipan) lat. Petasites officinalis, care creste din primavara si pana toamna pe toate santurile, pe maluri de rauri si de paraie, pe sub umbra umeda, de paduri. Frunza proaspat culeasa se pune seara inainte de culcare sa stea 10-15 minute in spirt medicinal (albastru), pana cand se impregneaza bine. Se pune pe ceafa o panza subtire, peste care se aplica frunza bine scursa, peste ea se adauga o alta panza si se fixeaza bine pe ceafa. Se poate fixa si cu un batic legat la spate pentru ca frunza sa nu alunece. Se tine pana dimineata.  Tratamentul nu trebuie sa depaseasca 4-6 zile la rand. Eu am facut acest tratament toamna, iar dupa prima noapte am putut sa-mi misc capul fara sa mai ametesc, iar frunza era subtire ca o foita de tigara.

Organele omului si cele 25 alimente din Farmacia lui Dumnezeu, gemene si eficiente!

Imagine
Farmacia lui Dumnezeu in cele 25 de Alimente ale omului Natura este PERFECTA! Cititi despre cele mai cunoscute asemanari dintre alimente si organele umane, dar si despre efectele lor benefice asupra organului respectiv! Circula sub numeroase forme pe internet un material extrem de interesant ale carui informatii nu inceteaza sa ne fascineze si pe care am dorit sa-l impartasim cu voi… Materialul are la baza anumite teorii si observatii prezentate in ' The Doctrine of Signatures' . Unii contesta Doctrina Semnaturilor, altii o aplauda, unii o