Postări

Se afișează postări cu eticheta MODESTIE

PAPA CU AUTOBUZUL LA BISERIA

Imagine
  Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. În cazul nostru, fotografia de mai sus face cât o mie de predici rostite de o mie de misionari, în încercarea lor de a converti oamenii mileniului III la “dreapta credinţă”. Pentru că bătrânelul îmbrăcat modest şi sobru din imagine este nimeni altul decât papa Francisc, într-o ipostază obişnuită pe când era cardinal: mergând cu autobuzul la biserică.   Într-o lume dominată tot mai mult de bani, glorie şi putere, catolicismul avea nevoie de un astfel de papă, de un papă care să pledeze, prin puterea exemplului personal, pentru revenirea la valorile primare ale creştinismului. Abia venit la Vatican, noul suveran pontif n-a dorit să i se facă haine pe comandă, ci a cerut croitorului să le ajusteze pe cele ale precedenţilor papi, că iese mai ieftin.   Ceea ce este, deci, de apreciat la Francisc este voinţa lui de neînfrânt de a urma idealul de sărăcie şi modestie al Sfântului Francisc de Assisi în