10 meserii străvechi

                       
>                         Rari sunt
> privilegiatii sortii care pot declara oricand, la orice ora
> si cu mana solemn asezata pe inima, ca sunt pe deplin
> multumiti si impliniti de serviciul sau cariera lor.
>                         Cu toate acestea, "oamenii muncii"
> sunt invitati sa arunce o privire la urmatorul clasament.
>                         Dupa parcurgerea acestuia, sunt sigur
> ca vor urma clipe lungi de reflectie asupra prezentului,
> viitorului si chiar al rostului omului pe pamant..
>                        
>                         10. Miner in minele de argint

 

>                         In secolele trecute, argintul era mult
> mai pretuit si mai cautat decat este in prezent. Fascinatia
> pentru metalul alb din care erau faurite, candva, monede,
> ornamente pentru arme si mobilier sau cupe,  potire si vase,
> era una deosebita. Meseria de miner in minele de argint de
> odinioara, nu pare la prima vedere o ocupatie scabroasa,
> umilitoare, murdara sau periculoasa.
>                         Cu toate acestea, lipsa uneltelor
> mecanizate transforma cautarea argintului intr-o
> indeletnicire de care ar fugi orice individ din secolul nostru.
>                         Minerii sapau direct cu tarnacoapele si
> scoteau minereul amestecat cu pamant in saci. Afara, copii,
> care erau selectati in prealabil dupa criteriul mainilor
> mici si abile, erau pusi sa scormoneasca mormanele de steril
> cu mainile goale pana gaseau fragmentele infime de argint.
>                         In Antichitate, durata medie de
> viata pentru copiii pusi sa muncesca in mine, era de doar 3
> luni de zile de la inceperea acestei activitati.
>                         Fapt care nu-i deranja deloc pe romani,
> de exemplu, deoarece atat adultii, cat si copii respectivi
> erau sclavi.
>                         Baieteii cu varste cuprinse intre 4 si
> 7 ani erau coborati cu franghii in cele mai inguste si
> inaccesibile crevase, unde trebuiau sa culeaga sterilul cu
> degetele.
>                         Caldura si aerul irespirabil duceau la
> decese zilnice. Mortalitatea era amplificata de gazele
> otravitoare care sunt asociate locurilor unde se gasesc
> depozitele de minereu de argint.                        
>
>                         9. Stercorariul - colector de excremente

>                         Roma Antica era celebra pentru
> sistemele sale complicate de canalizare; cu toate acestea,
> in ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care se
> evacuau excrementele locuitorilor Cetatii Eterne, multi romani
> nu aveau acces la ele deoarece fie locuiau pe colinele unde nu
> se putea face canalizare, fie erau prea saraci pentru a plati
> serviciul sanitar.
>                         Chiar si cei care isi permiteau
> canalizare personala, nu o alegeau intotdeauna cu bucurie,
> deoarece experienta demonstrase ca labirintul de galerii
> adapostea cohorte de sobolani,  iar mirosul fecalelor care
> balteau sub casa cetateanului Romei era deopotriva insuportabil
> si persistent.
>                         Intr-o astfel de situatie, solutia
> venea sub forma lui stercorarius, primul "cacanar"
> patentat in istorie. Slujba acestuia era aceea de a bate de
> doua ori pe zi la usa cetatenilor,  cu
> scopul de a colecta intr-o galeata mare, fecalele produse de

> acestia in ziua respectiva. Dupa efectuarea scarbosului troc,
> stercorariul isi conducea linistit caruta ticsita cu butoaie
> doldora de excremente spre periferia Romei.
>                         Acolo, la portile orasului,
> stercorariul era asteptat de taranii din imprejurimi care
> cumparau excrementele la pret bun pentru a le folosi apoi
> drept ingrasaminte pe deplin organice pentru culturile lor
> de legume si cereale.
>                         In ciuda indeletnicirii deloc onorabile
> pentru standardele noastre, istoria ne relateaza ca multi
> erau aceia care se inghesuiau pentru o slujba de
> stercorarius, oferindu-se deseori mite substantiale pentru
> ocuparea "pestilentialului" post.                         
>
>                         8. Urinatores - scufundator cu vezica... slaba

 

>                         Tot istoria ne aduce marturii despre o
> tagma demult disparuta, aceea a urinatorilor. Acestia erau,
> la origine, scufundatori la adancime mare, in apele care
> scaldau orasul Ostia. 
>                         Scufundatorii se echipau cu un vas
> umplut cu aer si atasat la centura pentru a se alimenta in
> timpul plonjarii in adancuri; de asemeni, intotdeauna aveau
> legate greutati de plumb, pentru a ajunge cat mai repede la
> adancimea dorita.
>                         Sarcina lor principala era aceea de a
> cauta materiale rare de constructii. Datorita faptului ca
> scufundatul fara echipament modern provoaca o presiune
> imensa in zona abdomenului,  acesti temerari muncitori urinau
> in mod excesiv, mult mai mult decat ceilalti oameni, de unde li
> s-a tras si numele.
>                          Meseria era foarte riscanta, dar castigurile
> financiare se prezentau atat de mari incat multi dintre urinatores
> deveneau cetateni influenti ai Romei, dupa momentul in care se
>retrageau.                         
>
>                         7. Caraus de lectica

 

>                         Carausul de lectica era, dupa cum ii
> spune si numele, un sclav obligat sa ridice si sa
> transporte femei de neam nobil sau, mai tarziu, chiar
> barbati, in lectica.
>                         Era o slujba dificila, extrem de
> solicitanta din punct de vedere fiziv si periculoasa, care
> implica, deseori, urcatul si coboratul pe scari cu lectica
> pe umeri.
>                         Carausii erau obligati sa se imbracace
> cu haine pretioase, impodobite cu numeroase ornamente (total
> neconcordante unei asemenea activitati), pentru a evidentia
> si cu aceasta ocazie luxul si bogatia stapanilor.
>                         Mai tarziu, lecticile au inceput, de
> asemenea, sa fie impodobite cu ornamente si echipate cu
> ferestre, ceea ce le sporea considerabil
> greutatea.
>                         Documentele vremii relateaza ca
> transportul cu lectica, in ciude emfazei sale, era unul
> destul de incomod, multi patricieni si senatori plangandu-se
> de stari asemanatoare raului de mare,  datorate cel mai
> probabil leganatului continuu din timpul deplasarii.
>                         Indeletnicirea a supravietuit pana de
> curand sub forma unui grup de oameni care carau pe umeri
> Papal Sedia Gestatoria (tronul pentru deplasarea papei).
>                         Sedia a fost folosita pentru ultima
> data in anul 1980, dar tot mai multe voci de la Vatican
> sustin reintroducerea sa.                       
>
>                         6. Gymnasiarch - ingrijitor personal pentru atleti
>                         In perioada Greciei Antice,

 

> gymnastiarch-ul avea un program de lucru incarcat in fiecare
> zi. Era, evident, perioada marilor intreceri olimpice, cu
> mii de atleti si razboinici care asudau din greu.
>                         Gymnasiarch-ul trebuia sa unga cu ulei,
> sa stearga de transpiratie si murdarie, sa maseze si sa
> scarpine atletii dupa epuizantele lupte si sesiuni de
> ridicat greutati din gymnasium.
>                         Cu toate ca gymnasiarchia se incadra ca
> o meserie murdara prin definitie, pozitia era una foarte
> cautata, fiind accesibila, in special, cetatenilor greci
> bogati.
>                         In plus, ocupatia de gymnasiarch era
> considerata drept cea mai respectabila indeletnicire
> filantropica din orasele-state grecesti.
>                         Pentru a te califica, trebuia sa ai
> intre 30-60 ani si o posibila clientela bogata. Unul dintre
> beneficiile ocupatiei era acela ca purtai tot timpul cu tine
> un bat  cu care aveai voie sa-i bati serios pe
> toti adolescentii care se comportau necuviincios si sfidau
> regulile din gymnasium.
>                        
>                         5. Cititor si sculptor de blesteme

 

>                         Pe vremuri, cand nu exista hartia,
> blestemele lungi, intortocheate si teribile, erau scrise pe
> bucati mari de... plumb.
>                         Apoi, placile de plumb erau fixate,
> prin intemediul cuielor, in altarele sau pe peretii
> templelor.
>                         Individul care se ocupa de bizara
> misiune trebuia sa stea in fiecare zi in fata templului si
> sa retina cu sfintenie toate plangerile si blestemele
> clientilor sai,  care
> plateau suma necesara transcrierii grozaviilor in plumbul
> moale.
>                         Multe astfel de placi s-au pastrat pana
> in ziele noastre, prin urmare avem o imagine a nadufului
> care rabufnea, deseori, in activitatea cotidiana a Romei
> Antice.
>                         Iata cateva exemple: "Sa fie
> legate toate membrele si tendoanele lui Victorius, vizitiul
> ticalosilor de la Echipa Albastra!
>                         Caii cu
> care va concura - orbeste-i sa nu poata vedea si
> rasuceste-le sufeltele si inimile sa nu poata respira".
>                         Sau "Vreau ca ticalosul de Titus,
> care imi datoreaza bani de 20 de ani, sa moara in chinuri
> groaznice. O, voi Zei ascultati-ma!
>                         Tu, Jupiter, fa ca intr-o buna zi acest
> gunoi sa se inece la masa sau sa ajunga sclav in arena, iar
> eu sa vad cum il sfasie leii in Colosseum!"                         
>
>                         4. Organizator de... orgii

 

>                         Ei bine, daca astazi avem organizatori
> de nunti, de evenimente si nimicuri mondene sau de lansari
> de mai stiu eu ce, pe vremuri,oamenii priveau orgia ca pe
> o sarbatoare indelung asteptata,  a carei organizare trebuia sa fie
> ireprosabila. Poate va imaginati ca individul desemnat
> pentru tentanta misune avea o slujba foarte incitanta si
> "interesanta".
>                         Maestrul de ceremonii al
> destrabalarilor trebuia sa se ocupe cu livrarea
> mancarurilor, femeilor, muzicii si trupelor de saltimbanci.
> Credeti ca era usor? Documente stravechi ne asigura ca
> nu...
>                         Planificatorul de orgii trebuia sa
> depuna eforturi considerabile pentru gasirea si angajarea
> unor curtezane care, pe langa faptul ca era musai sa arate
> cat mai bine  conform standardelor vremii,
> trebuiau, in plus, sa nu aiba nici urma de boli venerice.
> Ultima conditie fiind obligatorie si relativ greu de indeplinit.
>                         De asemenea, mancarea si bauturile
> trebuiau sa exprime luxul si opulenta gazdei, care nu se
> uita la bani in cazul unei asemenea ocazii.
>                         Saltimbancii
> si circarii trebuiau sa fie in plina forma fizica, fara
> intinderi musculare sau accidentari mai vechi, care sa le
> puna in pericol reprezentatiile.
>                         Pe langa aceste aspecte, organizatorul
> de orgii nu era bine vazut de o parte a membrilor
> societatii, fiind urat de cei de conditii mai modeste si
> chiar vanat de gelosii aristocrati din tabere rivale
> nobilului care platea orgia.
>                         Cel mai faimos organizator de orgii din
> Roma Antica a fost Gaius Petronius, cel care a descris ca
> nimeni altul depravarea romanilor in lucrarea Satyricon.                         
>
>                         3. Clovn la inmormantari

 

>                         Ei bine, a existat si asa ceva!
> Principala obligatie de serviciu a clovnului funerar era
> aceea de a se imbraca la inmormantari cu hainele
> decedatului, a-i mima gesturile,  mersul si expresiile favorite si a se
> maimutari in jurul sicriului pentru a starni rasul rudelor indurate.
>                         Vechii romanii credeau ca un astfel de
> obicei va impaca spiritul mortului si va readuce mult dorita
> veselie in lumea celor vii.
>                         Cand incepea procesiunea funerara spre
> cimitir, clovnul staroste alerga in urma mortului,
> acompaniat de clovnii ucenici, toti strambandu-se si
> ironizandu-l pe cel plecat dintre cei vii.
>                         Cei mai buni clovni funerari erau
> foarte respectati si pretuiti, unii dintre ei avand voie
> chiar sa-i ironizeze pe imparati la inmormantari.
>                         Clovnii macabri erau foarte bine
> platiti, sursele istorice afirmand ca aveau castiguri mai
> mari chiar decat ale gladiatorilor.                         
>
>                         2. Prastier
>                         Dupa cum ne spune si denumirea,
> prastierul era un soldat din Antichitate specializat in
> folosirea prastiilor de razboi.
>                         Atat de important era rolul sau incat,
> spre exemplu, in armata romana, prastierii reprezentau un
> aspect essential al tacticii militare,  deoarece prastia era
> mult mai eficienta (atat ca distanta, cat si ca pagube
> provocate inamicilor) decat sagetile.
>                         Antrenamentul unui prastier de elita
> incepea inca din copilarie, intr-un mod extrem de pragmatic.
> Copilul trebuia sa-si asigure hrana zilnica cu ajutorul
> prastiei, altfel fiind condamnat sa moara de foame.
>                         Era o modalitate de antrenament si
> perfectionare foarte eficienta, prin care tanarul ajungea un
> tintas de temut. Un prastier bun putea arunca cu precizie
> pietre de pana la 450 grame greutate, la o distanta de 200
> de metri.
>                         Din acest motiv, viata unui prastier
> era foarte riscanta, la inceputul oricarei batalii, fortele
> oponente incercand, in primul rand, sa-si anihileze
> concomitent tocmai diviziile de prastieri.                        
>
>                         1. Stergator de funduri regale

 

>                         Vrand parca sa ilustreze perfect trista
> butata "Ce nu face omul pentru o bucata de paine",
> englezii au inventat in trecutscarbavnica
> "meserie" a stersului de funduri incoronate.
>                         Denumit ofical si pompos The Groom
> of Stool, individul respectiv era la origine un fost
> servitor exceptional, "ridicat in rang".
>                         Noua sa datorie la locul de munca era
> aceea de "a curata anusul regal dupa
> defecare".
>                         In primii ani de domnie ai regelui Henric al
> VIII-lea, titlul a fost acordat piticului curtii, care facea parte
> din suita regala si isi petrecea timpul in Private Chamber.
>                         Regii britanici au apelat deseori la
> pitici care sa-i stearga la fund, dintr-un ciudat motiv de
> Lejmajestate: in fata unui om de talie normala, regele ar fi
> trebuit sa se aplece pentru a fi sters al fund.
>                         Iar un rege care sa apleaca in fata
> unui supus de al sau, chiar si pentru a fi sters al fund,
> asa ceva nu se putea imagina.
>                         Prin urmare, bietii pitici ajungeau cu
> manuta direct la fundul incoronat fara ca regele sa faca
> umilitorul gest de a se inclina.
>                         Piticii au avut totusi concurenti
> seriosi, deoarece postul de
> stergator era considerat foarte valoros. O multime de
> fii de ministri, lorzi si generali se imbulzeau pentru
> "nobila" cinste.
>                         Odraslele aristocratilor din Londra au
> priceput repede ca daca stateau in genunchi pentru
> destestabila operatiune, regele nu se inclina, iar uzantele
> curtii nu erau incalcate.
>                         Spre sfarsitul Evului Mediu, urata
> atributiune a intrat in indatoririle secretarilor personali
> ai regilor. Prin natura gestului intim, acesti secretari
> ajungeau, in timp, sa discute cele mai intime probleme cu
> regele  si beneficiau de toate protectia si
> sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, asadar, un
> inalt rang social.
>    
>        
>             This email has
> been sent from a virus-free computer protected by Avast.
>
>             www.avast.com