Castelul Amboise – locul de veci al lui Leonardo da Vinci

 Castelul Amboise – locul de veci al lui Leonardo da Vinci



 







  Castelul Amboise – locul de veci al lui Leonardo da Vinci.
Castelul Amboise de pe Valea Loarei. În capela din stânga este locul de veci al lui Leonardo.
Fotografii: Lucian Muntean
Cerșetori de toate vârstele, șaizeci la număr, treceau încolonați, cu chipuri uluite, prin curtea somptuosului castel Amboise. Îl conduceau pe ultimul drum pe Leonardo da Vinci, spre capela Saint-Hubert.
Era o zi de mai a anului 1519 și aceasta fusese una dintre ultimele dorințe ale artistului, înainte să moară, la vârsta de 67 de ani. Fiecare dintre cerșetori avea să fie răsplătit cu o sumă de bani, stabilită chiar de Leonardo.
În cortegiul funerar era și regele Franței, François întâiul, însoțit de toată suita sa de la reședința oficială din Amboise.
Mormântul lui Leonardo di ser Piero da Vinci, născut în 15 aprilie 1452, la Vinci, decedat în 2 mai 1519, la Amboise.

Capela Saint-Hubert, în care este înmormântat Leonardo, se află în curtea castelului.
În toamna anului 1515, Franța a recucerit orașul Milano. În acest context, în vederea tratativelor de pace, regele François I a avut o întâlnire cu Papa Leon X, la Bologna, în 19 decembrie 1515.
La această întâlnire a fost prezent și Leonardo, care lucra în acea perioadă pentru Vatican.
Artistul a primit o comandă din partea regelui Franței și, un an mai târziu, în 1516 (când avea 64 de ani), a intrat sub înalta protecție a acestuia, ca "prim pictor, inginer și arhitect al regelui", fiind invitat să locuiască în conacul Clos Lucé, aflat chiar lângă reședința regală Château d'Amboise.
Aici și-a petrecut Leonardo ultimii ani din viață, însoțit de ucenicul său, contele Francesco Melzi.
Regele Franței i-a acordat genialului artist o pensie de 10.000 de scuzi italieni.
În schimb, i-a fixat un "target" de domeniul fantasticului: voia ca Leonardo să-i conceapă și construiască un leu mecanic, care putea să meargă, ba mai mult, să-și deschidă pieptul, din care să iasă o tufă de crini, simbol al familiei regale.
Se presupune că acest leu mecanic era destinat să-l întâmpine pe rege la intrarea triumfală în Lyon.

Conacul Clos Lucé, ultimul domiciliu al lui Leonardo. Sursa fotografiei: Nadègevillain / wikipedia.org
Elegantul conac de la Clos Lucé, a cărui fațadă este placată cu cărămidă aparentă, este înconjurat de o grădină și se află la 500 de metri de castelul Amboise, cu care comunică printr-o galerie subterană.
Se spune că François I mergea prin acest pasaj secret pentru a se sfătui cu Leonardo. Tânărul rege și ilustrul savant deveniseră prieteni apropiați.
În prezent, aici funcționează un muzeu în care sunt expuse machetele invențiilor geniului italian – între care aeroplanul, parașuta și tancul –, executate de specialiști de IBM pe baza schițelor originale, cu materiale din epocă.

La intrarea în orașul Amboise, castelul apare impozant, pe malul stâng al Loarei, la confluența cu Masse.
Castelul Amboise este construit pe platoul înalt care domină centrul Văii Loarei. Aflat la confluența râurilor Loire și Masse, a fost un însemnat loc strategic încă din perioada Galiei.
Începând din secolul al XI-lea, când le aparținea conților de Amboise, castelul a avut parte atât de proprietari iluștri, cât și de evenimente mai puțin fericite.
Regele Carol al VIII-lea a murit în 1498, la vârsta de 28 de ani, într-un accident petrecut în Turnul Cavalerilor: s-a lovit cu capul de pragul de sus al ușii scunde din piatră și a decedat câteva ore mai târziu.
Tot în Turnul Cavalerilor − impresionantă scară elicoidală care permite urcarea călare până la terasa superioară, cu amplă perspectivă către fluviu − a fost locul în care Carol Quintul (1500-1558) era să se asfixieze în urma unui incendiu. O tapiserie a luat foc de la torțele aprinse de soldații înșirați să-l întâmpine.

Vedere panoramică spre orașul Amboise.

Vedere panoranică în amonte, pe Valea Loarei.
La începutul secolului al XVII-lea, castelul Amboise a devenit proprietatea ducelui Gaston d'Orleans (1608-1660), fratele regelui Ludovic al XIII-lea.
Ulterior, castelul și-a schimbat foarte des proprietarii, în funcție de interesele și de capriciile Coroanei. Multora le-au lipsit banii necesari pentru a întreține castelul, dependințele și grădinile în stil italian. Treptat, acestea au devenit o ruină.
În 1848, statul francez a trecut castelul în proprietatea sa și l-a transformat în închisoare. În 1873, proprietatea a fost restituită familiei d'Orleans, care l-a transformat în azil de bătrâni.
La începutul secolului al XX-lea, arhitectul Victor Ruprich-Robert a inițiat un amplu plan de restaurare, redându-i o parte din frumusețea de altădată.
În prezent, fosta fortăreață este din nou în proprietatea statului francez. Cu toate că, acum, ansamblul reprezintă doar o cincime din ceea ce era inițial, păstrează ceva din măreția perioadei de glorie din secolele XV-XVI.
Este locul de desfășurare a unor spectacole în stil renascentist și a unor expoziții de artă organizate periodic de oficialitățile locale din Amboise.
Castelul Amboise este unul dintre cele mai vizitate monumente istorice de pe Valea Loarei.

O galerie foto cu castelul Amboise:

Peluza cu iarba proaspăt cosită din curtea castelului.

Apartamentele regale păstrează mobilierul gotic și tapiseriile flamande.

Apartamentele regale.

Cupola în stil gotic și vitraliile din capela de lângă castel.

Capela Saint-Hubert, locul unde se află mormântul lui Leonardo da Vinci.

Ferestrele originale ale castelului sunt din sticlă manufacturată, pictată cu simbolurile castelului și montată cu plumb.

Vedere din turnul castelului, cu podul din piatră situat în amonte de confluența râurilor Loara și Masse.

Zidul masiv din piatră care susține grădinile castelului se înalță pe malul stâng al Loarei.

Arhitectura castelului se conturează pe cerul învolburat.

Grădina castelului este întreținută exemplar.

O rază de lumină străpunge norii grei de deasupra Văii Loarei, la Amboise.










Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

Avea bunica… Avea bunicu’…

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse