Esti sanatos? Nuuu! Esti insuficient investigat!


Imagini pentru consultatie medicala 


Diagnosticul este  cea mai răspândită boală!*

                
Complexul medico-industrial creşte în ţările dezvoltate mult mai repede decât puterea economică a ţărilor respective. Şi aceasta deoarece sistemul se orientează nu după cerere, ci după medici, care joacă un rol dublu. Ei oferă servicii medicale şi în acelaşi timp controlează necesitatea (cererea) acestora. Numărul operaţiilor creşte în mod liniar cu numărul chirurgilor! Economiştii denumesc acest fenomen "cerere indusă". Prin acest procedeu medicii îşi apără şi chiar îşi sporesc veniturile.

Deoarece între 1970 şi 1982 rata natalităţii a scăzut cu mai mult de 13 procente, medicii din maternităţile americane au reacţionat împotriva acestei  situaţii prin sporirea numărului de naşteri prin cezariană, pentru care se încasează onorarii mai mari de la casele de asigurări de sănătate! Astfel s-a ajuns la naşteri prin cezariană într-un procent de 23%, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că procentul firesc ar fi de 15%.
          
Problema principală este că numărul mare de servicii medicale şi calitatea lor NU influenţează de facto longevitatea populaţiei. Un rol mult mai mare l-a jucat şi îl joacă şi în prezent îmbunătăţirea permanentă a  condiţiilor de viaţă ale oamenilor începînd cu sfârşitul secolului XIX. O serie de studii (de exemplu cel efectuat în Anglia de expertul în medicină socială Thomas McKeown) relevă clar faptul că o serie de boli foarte grave, cum ar fi holera, tifosul, tuberculoza, scarlatina sau meningita, au început deja de la sfârşitul secolului XIX să piardă teren, să dea înapoi. Şi asta cu mult înainte ca factorii patogeni responsabili pentru aceste boli să fie identificaţi. Luând ca exemplu tuberculoza, McKeown relevă că 92 la sută din factorii care au dus la eradicarea tuberculozei ca maladie gravă se pot pune pe seama îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă (apă curentă, canalizare, ferestre mai mari, luminoase şi etanşe, sisteme de încălzire  eficace a locuinţelor, în general îmbunătăţirea condiţiilor igienice), şi doar 8 procente se pot atribui antibioticelor. "Medicina modernă nu este  nici pe departe atît de eficientă precum îşi închipuie marea parte a oamenilor" spune acelaşi McKeown. Iar microbiologul francez Rene Dubos, un pionier în cercetarea antibioticelor, dădea următorul vredict:
"Introducerea lenjeriei de bumbac, care se poate uşor spăla, a geamurilor mari care permit intrarea unei cantităţi mai mare de lumină şi creşterea calităţii şi posibilităţilor igienice joacă un rol mult mai mare în diminuarea şi eliminarea inflamaţiilor de diferite sorginte, decît medicamentele şi terapiile." 
Cadourile aduse de medicina modernă, cum ar fi pilulele, tehnologia performantă, secţiile intensive din spitale, etc. au un aport la nivelul de sănătate al populaţiei de numai 10% !
      
O altă statistică edificatoare ne arată următoarele: deşi în Germania se investesc anual în medie pe cap de locuitor 2283,48 de Euro, în comparaţie  investiţia medie din alte ţări de doar 1757,34 Euro
, totuşi Germania se află la aproape toţi indicatorii specifici relevanţi pentru sănătatea populaţiei unei ţări, doar în zona de mijloc a "clasamentului". În timp ce prognoza de longevitate a unei fetiţe în Germania este de 80,7 ani, în Japonia aceasta este de 84,6 ani, deşi acolo se investeşte mult mai puţin în sistemul de sănătate! Pare paradoxal,nu?
       
În USA investiţia şi sumele alocate sănătăţii diferă de la un stat la altul. Şi astfel putem constata că, deşi în Manhattan sau în Florida aceste sume sunt evident mai mari decât în Portland , statul Oregon (unde investiţia respectivă este de peste două ori mai mică), totuşi persoanele din Manhattan şi Florida trăiesc în medie mai puţin decât cele din  Portland . Aceasta în mod sigur şi datorită faptului că în Manhattan fiecare cetăţean merge săptămânal la medic (dispunând de o asigurare de sănătate mai " generoasă "), şi astfel bolile îi sunt mult mai multe şi mult mai de timpuriu, fapt ce chiar că-l termină pe bietul om.Gândiţi-vă numai la câte kilograme de pilule în plus înghite unul din Manhattan !
Rezultă că ideea precum că medicina modernă şi intensivă prelungeşte viaţa este o iluzie ! Efectuând un studiu la nivel naţional american asupra bolnavilor de cancer la intestine sau cardiaci, cercetătorul Elliott Fisher de la Dartmouth Medical School din New Hampshire a ajuns la concluzia că în statele în care costurile terapeutice erau cu 6% mai mici decât maxima la nivel naţional, pacienţii respectivi trăiau mai mult ! Încă o dovadă în plus că medicina super-performantă şi intensivă aduce mai degrabă daune decât foloase pacienţilor.
         
 
Într-adevăr, medicina modernă merge atât de departe încât îl consideră pe omul sănătos ca pe o persoană care nu a fost îndeajuns "consultată şi diagnosticată", şi de aceea încă nu i s-a găsit nici o afecţiune. Şi astfel au fost inventate programele de consult preventiv gratuite. Primul consult e gratuit. Pe celelalte le plătim însă. Şi ele urmeză garantat. La un control tomografic, un sfert dintre oamenii tineri au anomalii în  genunchi! La fiecare al doilea adult, discurile intervertebrale sunt deformate (hernie de disc). Deja începând cu vârsta de 30 de ani fiecare dintre noi poartă în el <începuturi de boli>. Marea majoritate  au simptome de diabet, boli ale arterelor, hepatite, cancer sau afecţiuni ale sistemului circulator şi ale inimii. Desigur că aceasta nu înseamnă că aceste boli vor afecta vreodată starea de bine a persoanei respective.
          
Marea majoritate a acestor afecţiuni progresează extrem de încet. Înainte încă de a aparea primul simptom deranjant, este probabil că aceste persoane să nu mai existe, ca urmare a unor cu totul alte cauze. Dar ceea ce este grav, este faptul că medicul "te diagnostichează" ca avand te miri ce afecţiune, lucru care poate avea consecinţe psihice devastatoare asupra pacientului. Şi care, "îmbolnavit " de către medic, în cele din urma,  condiţionîndu-se astfel pe sine însuşi, chiar se îmbolnăveşte. 
În general, cu cât o metodă de diagnosticare este mai exactă, cu atat apar mai multe cazuri de îmbolnăviri. Să fim înţeleşi, nu vreau să spun că nu mai este cazul să mergem la medic sau că nu mai este cazul să ne facem din când în când nişte analize. Vreau să cer însă un mai mare discernământ şi corectitudine din partea medicilor, căci aşa cum se poate vedea, mai toate persoanele trecute de 30 de ani pot fi "dignosticate ca bolnave". Iar acest lucru, manipulat cu intenţii financiare clare, poate să aducă daune grave persoanelor respective. Ceea ce corespunde din partea medicului cu încălcarea jurămîntului. Deci cu o fraudă.
          
Analizele clasice constată că un procent de 21% dintre oameni au noduli tiroidieni. La o analiză cu ultrasunete însă, acest procent creşte până la 67%. Aceşti noduli, în marea lor majoritate inofensivi, sunt însă de cele mai multe ori înlăturaţi operativ, ceea ce în 90% dintre cazuri este complet inutil !  Înţelegeţi acuma cum se pot face bani punînd în pericol sănătatea unei persoane ? Mai simplu spus, îi fac unuia o sonografie la  tiroidă, îl anunţ în " cadru festiv " că are circa 67% noduli la tiroidă, îl întind pe masa de operaţie şi încasez costurile respective de la Casa de sănătate. Dacă aceste Case de sănătate n-ar exista (minunată invenţie  pentru corpul medical, mană cerească) pacientul s-ar gândi de zece ori înainte de a se lăsa tăiat şi să mai şi plătească din propriul buzunar pentru aceasta. Aşa însă...încasăm asigurari de sănătate (şi unele firme fac bani frumoşi cu asta) de la oameni, după care-i operăm pentru boli fictive pe gratis. Pentru ei pe gratis, dar nu şi pentru noi, care scriem ordine de plată grase Caselor de sănătate.
          
O altă modalitate de a-i face pe oameni bolnavi cu de-a sila, este 
modificarea valorilor de referinţă pentru analizele (îndeobşte cele de sânge). Scandalul colesterolului poate că vă este deja cunoscut. Prin anii 90, mai multe grupuri de influenţă (compuse îndeobşte din medici profesori universitari) au reuşit să impună modificarea valorii superioare de referinţă pentru colesterol de la 240 miligrame pe decilitru sânge (care este valoarea maximă normală pentru o persoană adultă) la 200 de miligrame. În acest fel, peste noapte, jumătate din persoanele masculine între 30 şi 40 de ani devin bolnavi, cu colesterolul mărit, şi astfel, potenţiali  pacienţi buni de muls. În mod normal o valoare de 250 pentru o persoană de  50 de ani este o "valoare ideală". Dar la o limită de referinţă maximă de 200, suntem cu toţii bolnavi !!! Ei, asta da afacere. Sau ... escrocherie?
Vă las pe Dvs. să apreciaţi singuri.
          
Impunerea unor valori limită stricte precum şi dezvoltarea permanentă a tehnicii de măsurare a deschis noi şi minunate perspective medicinei. Astfel s-a reuşit crearea unui nou catalog de afecţiuni. Pseudo-bolile. O serie foarte lungă de astfel de afecţiuni nici nu ar fi resimţite vreodată  de-a lungul vieţii, dacă nu am face imprudenţa ca, mergând la medic, să luăm de bune toate "gogoşile" care pot să ne fie servite acolo. Desigur, nu toţi medicii folosesc aceste...tertipuri. Dar posibilitatea rămâne deschisă. Există. Diagnosticul este cea mai răspândită boală!!!
Şi încă un aspect foarte interesant, pe care nu-l avem în vedere, şi care este deseori speculat de medicină pentru a arăta cît de utilă şi importantă este prezenţa Domniei Sale.
           Şi anume, durata de supravieţuire a unui bolnav. Medicina susţine că a reuşit să mărească, în comparaţie cu secolele trecute, durata de viaţă a unei persoane bolnave. Speculaţie măiastră! Şi mulţi o cred. Această durată de viaţă se calculează statistic vorbind, din momentul depistării unei afecţiuni şi pînă în momentul în care bolnavul   este răpus de aceasta. Păi, bine....dar dacă descopăr bolnavi cu colesterolul mărit la 30 de ani, şi ei decedează în mod normal, ca şi in trecut, pe la 70 de ani, asta înseamnă că este meritul medicinei, care, cu măiestria ei cunoscută, l-a ţinut pe bolnav în viaţă 40 de ani, şi că astfel a reuşit să-i prelungească viaţa? Fals. Poate eventual sa-l omor cu bună ştiinţă, chinuindu-l 40 de ani cu teama unei afecţiuni inexistente!
Mulţumim frumos pentru grija acordată!
Nu cred că ne închipuiam vreodată că ...pentru aceasta suntem aici, pe lumea asta.
Se pare însă că medicina ştie pentru ce suntem aici. Pentru ea ! 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

RUGACIUNE PUTERNICA DE LA MUNTELE ATHOS

Avea bunica… Avea bunicu’…