O icoană neştiută a Părintelui Arsenie Boca
Maica Domnului cu pruncul Iisus în zeghe
O icoană neştiută a Părintelui Arsenie Boca
În 1959, părintele vine la Bucureşti, unde va rămâne până în 1967, lucrand o vreme şi laatelierele de pictură ale Patriarhiei. Apoi pleacă în câmpie, la Drăgănescu, undecincisprezece ani, noapte de noapte, pictează biserica din sat, pe care o transformă, cuartă şi cu credinţa lui, într-o adevărată “Capela Sixtină a ortodoxiei româneşti”: opictură tulburătoare şi profetică. Dar dacă biserica Drăgănescu e de-acum celebră,despre picturile realizate de părintele Arsenie în Bucureşti nu s-a ştiut multă vremenimic! De parcă icoanele şi frescele pictate de el s-ar fi volatilizat! Abia în 2007 a ieşitla lumină o parte din moştenirea spirituală lăsată Capitalei de părintele Arsenie. Omoştenire încărcată de poveşti incredibile şi zguduitoare.
Adevărate taine care au aşteptat printre noi, în mod bizar neştiute amar de ani. Celimplicat în aceste descoperiri se numeşte Alexandru-Valentin Crăciun. E un tânărlinistit, cultivat şi foarte credincios. Şi care este convins de sfinţenia părintelui Arsenie,în care credea cu ardoare, deşi nu l-a cunoscut şi nu l-a văzut niciodată. Prima atingerecu duhul părintelui s-a produs prin picturi. S-a întâmplat când a descoperit, dinîntamplare, într-o carte, o pictură de-a părintelui de la Drăgănescu. Era o “Înviere”.Pictura aceea l-a marcat pentru tot restul vieţii. Era o Înviere hieratică şi apocalipticătotodată. “Nu s-a mai pictat aşa ceva niciodată. E o imagine halucinantă. O reprezentareunică a lui Hristos”, spune tânărul. “Prin această pictură fabuloasă, m-am apropiat depărintele. Sigur, multă lume e atrasă de el, dar trebuie să-i şi simţi chemarea, să intri îndialog prin rugăciune cu acest călugar uriaş. Iar eu mă rog la părintele Arsenie înbiserică, chiar dacă nu-i canonizat. Îl pomenesc ca pe-un sfânt. El e sfânt, că aşa l-afăcut Dumnezeu, nu oamenii”
O rază de soare Sunt lucruri de-ale părintelui despre care nu ştie nimeni nimic, darcare ies la iveală printr-un miracol. Aşa s-a întamplat şi cum i-au fost “date”. Au fostrevelaţii. Iar dacă au ieşit abia acum la iveală, aceasta e încă o minune, o lucraredumnezeiască a părintelui Arsenie. Aşa a voit el, de acolo, de Sus, să se întâmple toateacum. Când a crezut el că-i lumea pregătită”. Toate au început de la o icoană a sfinteiParaschiva de la biserica Sfântul Anton, de lângă Curtea Veche din Bucureşti. Icoanafusese donată bisericii acum câteva zeci de ani buni. Mai mult nu ştia nimeni. Şi nicicine era pictorul.
De obicei, icoana aceea sta tot timpul în penumbra bisericii. Neluminată, pictura ei pareun pic ştearsă, învăluită, stinsă. Dar scăldată în razele soarelui, icoana parcă muşteste deaur şi de lumină, strălucind magnific! Şi sfânta Paraschiva are un chip strălucitor,întărită de soare în icoana bogată, toată numai foiţă de aur cu filigran. Lumina sfintei seaduna pe chip şi-n privire.Hotărât să afle adevărul Alexandru-Valentin Crăciun face câteva fotografii ale icoaneiSfintei Paraschiva şi merge la biserica Drăgănescu, la părintele Lucian Petcu, să îi arateimaginile. Voia o primă confirmare: era icoana pictată de părintele Arsenie Boca saunu? Preotul cercetează icoana în amănunt, după care o compară cu alta, tot a sfinteiParaschiva, din biserica lui. Era aceeaşi imagine. Era mâna părintelui. Până şi modelulfiligranului era făcut cu o tehnică numai a lui. (În pragul războiului, părintele Arseniefusese la Chişinau, să înveţe metaloplastia şi emailul, şi de acolo a venit cu tiparespeciale pentru filigranul icoanelor lui aurite şi foarte bogate). Mai târziu, icoana SfinteiParaschiva îi este arătată şi episcopului de Vârşeţ, Daniil Partosanu, ucenic al părinteluiArsenie.“E a părintelui, nu încape îndoială!”, exclamă episcopul. Apoi, destinul icoaneiîncepe să ia amploare. Peste câteva luni, Alexandru-Valentin Crăciun publică un mic articol despre picturapărintelui Arsenie Boca. La biserica Sfântul Anton încep să vină valuri de oameni,lumea se închină îndelung la icoana Sfintei Paraschiva, o fotografiază, sfinţescfotografiile şi le duc cu ei ca să aiba în casă o icoană de-a sfântului părinte Arsenie.Printre pelerini sunt şi mulţi străini. “Intr-o zi, am văzut un grup de sârbi veniţi special din ţara lor, pentru icoana părintelui”, spune tânărul. Căci faima de sfânt a părinteluiArsenie a depăşit mult graniţele României. Şi nu e o întâmplare că părintele stă prinicoana lui, într-o biserică din inima Bucureştiului, biserica domnească a Curţii Vechi,cea mai veche ctitorie a oraşului, crede Alexandru Crăciun. “Pe căi doar ale lui,părintele a voit să rămână aici cu o icoană foarte frumoasă; cea mai luminoasă imaginea sfintei pe care mi-a fost dat să o întâlnesc. E icoana sfintei Paraschiva. O icoană maicompletă nu există. Şi nu va mai fi. Această icoană va avea un destin special, laînălţimea celui care a pictat-o”.Pe urmele pictate lăsate de părintele Arsenie prin Bucureşti, Alexandru-ValentinCrăciun ajunge la catedrala Sfântul Elefterie Nou (de lângă Operă). Exista o bănuialăcă acolo pictase părintele, în 1959, fresca cea mare din absida altarului a MaiciiDomnului cu Pruncul. Tot ce se ştia era că părintele lucrase la Sf. Elefterie ca pictorsecund al lui Vasile Rudeanu, care a pictat altarul şi o parte din pereţii laterali. În rest,nimic nu era sigur. Lucrurile încep să se precipite când preotul Lucian Petcu descoperăîn biserica de la Drăgănescu o schiţă imensă, în cărbune, care nu corespundea niciuneipicturi făcute de părinte pe peretii locaşului.
Era Maica Domnului cu Pruncul. Uriaşaschiţă zăcuse ani de zile, fără să ştie nimeni de ea, într-unul din nenumaratele suluri cuschite rămase de la pictura bisericii Drăgănescu. Preotul Lucian Petcu a descoperit-o în ultima clipă, ca printr-o minune, salvâd-o cândera gata să fie distrusă. Se duce cu schiţa la Elefterie, o compară cu fresca uriaşă aMaicii cu Pruncul din absida altarului şi se lămureşte. Desenul găsit de el era dovadaimparabilă că părintele Arsenie îşi avusese partea lui de pictură şi la Sfântul Elefterie.
“Când am intrat eu la Elefterie, era slujbă”, îşi continuă Valentin Crăciun povestea.“Fresca Maicii Domnului cu Pruncul trona deasupra altarului, uriaşă şi impunătoare.Maica Domnului plutea maiestuoasă şi suverană pe nişte nori gigantici, înroşiţi şiîntunecaţi, ca de bombardament ori de Apocalipsă. Am privit-o şi m-am cutremurat! Peabsida imensă, fresca era iluminată extraordinar. Ce m-a frapat şi m-a răvăşit pentruprima oara a fost Pruncul! Pruncul care priveşte cu braţele deschise ca o cruce,chemând: “Veniţi la Mine!”. Ca niciodată până atunci, veşmântul Lui mă contraria închip deosebit. Simţeam că e ceva acolo, nu înţelegeam prea clar, ceva ce-mi scăpa şi mise parea atipic. Oricum, multe lucruri sunt atipice în pictura părintelui Arsenie, daracolo era ceva mai mult. Am plecat descumpănit. Voiam chiar să abandonez, să nu mămai gândesc la pictura aceea, oricum, mă chinuiam destul de câteva luni să-i dibuiurmele părintelui Arsenie prin Bucureşti, devenise, pur si simplu, o obsesie pentrumine. Pe urmă, într-o noapte, s-a mai întâmplat un miracol. Era foarte târziu si eu eramîntr-o stare de surescitare, dar nu mă gândeam nici la părintele Boca, nici la pictura dinaltar. Şi atunci, brusc, am găsit înţelesul: veşmântul Pruncului pictat de părinteleArsenie era o zeghe! O haină de puscarie!” Asta pictase părintele deasupra altarului. Unmesaj tulburator. Iisus era în zeghe şi aşteptase răbdător, sub ochii noştri orbiţi ani dezile, să îl vedem.
“Când am intrat eu la Elefterie, era slujbă”, îşi continuă Valentin Crăciun povestea.“Fresca Maicii Domnului cu Pruncul trona deasupra altarului, uriaşă şi impunătoare.Maica Domnului plutea maiestuoasă şi suverană pe nişte nori gigantici, înroşiţi şiîntunecaţi, ca de bombardament ori de Apocalipsă. Am privit-o şi m-am cutremurat! Peabsida imensă, fresca era iluminată extraordinar. Ce m-a frapat şi m-a răvăşit pentruprima oara a fost Pruncul! Pruncul care priveşte cu braţele deschise ca o cruce,chemând: “Veniţi la Mine!”. Ca niciodată până atunci, veşmântul Lui mă contraria închip deosebit. Simţeam că e ceva acolo, nu înţelegeam prea clar, ceva ce-mi scăpa şi mise parea atipic. Oricum, multe lucruri sunt atipice în pictura părintelui Arsenie, daracolo era ceva mai mult. Am plecat descumpănit. Voiam chiar să abandonez, să nu mămai gândesc la pictura aceea, oricum, mă chinuiam destul de câteva luni să-i dibuiurmele părintelui Arsenie prin Bucureşti, devenise, pur si simplu, o obsesie pentrumine. Pe urmă, într-o noapte, s-a mai întâmplat un miracol. Era foarte târziu si eu eramîntr-o stare de surescitare, dar nu mă gândeam nici la părintele Boca, nici la pictura dinaltar. Şi atunci, brusc, am găsit înţelesul: veşmântul Pruncului pictat de părinteleArsenie era o zeghe!
O haină de puscarie!” Asta pictase părintele deasupra altarului. Unmesaj tulburator. Iisus era în zeghe şi aşteptase răbdător, sub ochii noştri orbiţi ani dezile, să îl vedem. “În temniţă am fost şi aţi venit la Mine”Cum s-a putut, totuşi, ca în 60 de ani, nimeni să nu vadă Pruncul în zeghe?! Acest faptrămâne inexplicabil. Nimeni n-a observat, nici preoţii care s-au succedat la Elefterie,nici enoriaşii, şi nici măcar comuniştii şi securiştii din vremea părintelui Arsenie.Nimeni, absolut nimeni! Deşi e imposibil să nu fi ştiut cineva ce picta părintele acolo,că doar lucra în echipă! Dar cine a ştiut a păstrat secretul, ducâdu-l cu el în mormant.Uluitor este şi că părintele Arsenie a avut curajul să picteze ditamai fresca, fiind supravegheat permanent de Securitate. Şi atunci, cum a scăpat, cum şi-a sfidattorţionarii, făcându-i să nu vadă ce picta el acolo cu adevărat, când ofiţerii îi suflau înceafă zi de zi, clipă de clipă?!… Şi atât aşteptau, un prilej cât de mic să-l întemniţeze
supravegheat permanent de Securitate. Şi atunci, cum a scăpat, cum şi-a sfidattorţionarii, făcându-i să nu vadă ce picta el acolo cu adevărat, când ofiţerii îi suflau înceafă zi de zi, clipă de clipă?!… Şi atât aşteptau, un prilej cât de mic să-l întemniţeze. Iar pentru un simbol ca acesta - Pruncul Iisus în zeghe, credinţa, întemniţată de comu-nişti, la fel ca şi viaţa preoţească a părintelui Arsenie Boca -, pentru toate astea, l-ar fiînchis imediat! Însă, pur şi simplu, nu au văzut! Sau, îmi zice tânărul Valentin Crăciun,s-a întâmplat ca în Scriptură: “Au văzut şi n-au înţeles”, ochii lor au fost ţintuiţi. Altăexplicaţie raţională nu există. Aşa cum au fost ţintuiţi ochii tuturor 60 de ani dupăaceea.“Dar această înfăţişare a lui Iisus în zeghe şi tuns ca un deţinut nu e o excentri-citate de-a părintelui Arsenie, şi nici n-a fost făcută pentru a şoca”, spune ValentinCrăciun.“Ea are acoperire, justificare teologică. Căci în Evanghelia după Matei, spuneMântuitorul: “În temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. (Matei 25, 36). Aşadar, IisusHristos a fost în temniţă şi este în temniţă alături de cei care suferă pentru El! A stat înînchisoare, dar a fost închis şi când a vegheat alături de toţi Apostolii şi de toţi martiriicreştini, închişi şi persecutaţi pentru el.
Dar Hristos a fost şi cu toţi cei care au suferitprigoana comunistă. Şi părintele Arsenie a voit să arate că Hristos e alături de cei mulţişi nevinovaţi azvârliţi în temniţe. Căci fresca a fost pictată în 1959, atunci când crivăţulucigaş al terorii comuniste se înteţise. Părintele Arsenie n-avea cum să nu se gândeascăla toate astea, mai ales că fusese el însuşi închis. Ştia că Hristos este acolo, lângă ceiaflaţi după gratii. “Nimeni altcineva decât părintele Arsenie n-ar fi îndrăznit măcar săgândească, darămite să şi facă în acele timpuri de prigoană ucigasă o frescă uriaşă cuPruncul Iisus în straie de deţinut”. A fost un act de curaj venit dintr-o puteredumnezeiască, prin care părintele a lăsat o mărturie în veac despre acele timpuri crunte.“ Îi pictez aşa cum i-am văzut ”Dar părintele Arsenie a lăsat mult mai mult la biserica Elefterie decât o mărturisire decredinţă şi curaj. S-a petrecut acolo ceva care se întâmplă, de altfel, în aproape toatăpictura lui. Explicaţia - profundă şi tulburătoare - a dat-o odată chiar părintele Arsenie, atunci cânda fost întrebat de mitropolitul actual al Ardealului, Laurenţiu Streza, de ce picteazăastfel, surprinzător şi depăşind canoanele. “ Mie aşa mi s-a arătat Maica Domnului,aşa l-am văzut pe Mântuitorul şi eu îi pictez aşa cum i-am văzut eu ”, a răspunspărintele. La fel spunea părintele şi despre sfinţi: că îi pictează cum i-a văzut aievea.Aceste cuvinte sparg o fereastră în Cer. Părintele, cu duhu-i vizionar, ajunsese în niştezone în care nimeni nu ajunge. Pictura lui nu-i doar o predică în imagini. Părintele chiarL-a văzut pe Pruncul Iisus înveşmântat aievea în zeghe, ca într-o haină a durerii, pentruurgia ce-i potopise pe romani! Cu forţa lui teologică, părintele nu s-a închis încanoanele severe şi îngheţate ale picturii din Erminiile bizantine. Dar el nici nu ainventat imagini, ci doar le-a transcris în fresca uriaşă, aşa cum numai el le-a văzut:Iisus în zeghe, ca un avertisment. Avertismentul lui Dumnezeu, întunecat de dure-reaGolgotei lumeşti.Adevărurile zugrăvite în pictura părintelui Arsenie Boca nu-s comode, cum nu erau nicipredicile furtunoase, ţinute la Mănăstirea Sâmbăta de Sus sau la Mănăstirea Prislop,miilor de discipoli. Călugărul înfocat şi cu ochii de jar nu putea fi minţit şi nu putea săascundă adevărul. De altfel, el continuă să fie incomod şi după moarte, inclusiv pentruunii oficiali ai bisericii. În schimb, într-o măsură covârşitoare, este extraordinar de iubit.Zeci de mii de oameni pornesc pe urmele lui în pelerinaje, la Sâmbăta şi la Prislop.Vizionar în timpul vieţii, părintele le vede şi din cer suferinţa. Împlineşte, de fapt, ce le-a spus: “Rugaţi-vă. De acolo, de sus, o să vă pot ajuta mai mult”
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu