Mituri spulberate





Mituri spulberate
 
·       SE SPUNE CĂ ROBERT PEARY ESTE PRIMUL OM CARE A AJUNS LA POLUL NORD. Adevărul este că celălalt membru al expediției, Matthew Henson, a făcut acest lucru. Deoarece Henson era de culoare, Peary a fost  singurul încununat cu această realizare.
             De fapt, povestea este mult mai încurcată. Primul om care a ajuns la Polul Nord a fost Cook. Grăbindu-se să ajungă acasă, după această expediție, a lăsat instrumentele care certificau acest lucru, asistentului său. Vaporul pe care se afla acesta s-a scufundat și odată cu el și instrumentele.
             Mai târziu, alți exploratori au descoperit că descrierile lui Cook sunt reale și că el ar fi primul om care a ajuns la Polul Nord.
 
·        Se spune că marele Columb a murit în sărăcie. Acest mit dădea bine la public. Marele Columb a fost un ucigaș feroce. Masacrul efectuat de oamenii lui, sub ordinul său, a intrat în istorie. În realitate, el a murit f. bogat, dar nemulțumit că nu primise 10% din valoarea prăzilor aduse.
 
·       LINDBERGH ESTE CONSIDERAT PRIMUL OM CARE A ZBURAT DEASUPRA ATLANTICULUI. ÎN REALITATE, ÎNAINTEA SA, ALȚI 84 DE AVIATORI TRAVERSASERĂ ATLANTICUL. În 1919, Albert Read a fost primul care a traversat Atlanticul, cu opt ani înaintea lui Lindbergh. Totuși el rămâne în istorie, prin faptul că a traversat singur Atlanticul. La întoarcerea sa în New York, a fost așteptat de 4 milioane de persoane.
 
·       MAGELLAN NU A FĂCUT NICIODATĂ ÎNCONJURUL LUMII. El a fost omorât de către băștinașii din Filipine, când era foarte aproape de această performanță.
            În Malayezia, Magellan a cunoscut un sclav numit Enrique, care vorbea perfect spaniola și cunoștea toate rutele. Din echipajul lui Magellan de 236 de oameni, au mai rămas doar 18, care au fost călăuziți de Enrique în drumul spre Spania. Se pare că el este primul om care a făcut înconjurul lumii.
 
·       LEIF ERICSON, FIUL TEMUTULUI ERIK CEL ROȘU, ESTE ACCEPTAT CA FIIND PRIMUL EUROPEAN CARE A AJUNS ÎN AMERICA. El a numit continentul Vineland, ptr. că acolo creștea vița de vie. Primul european care a ajuns în America, în realitate, este tot un nordic, un islandez pe nume Bjarni. El plecase într-o expediție spre Groenlanda, însă s-a rătăcit și a ajuns în America.
 
·       MITUL PRIN CARE COLUMB A DEMONSTRAT CĂ PĂMÂNTUL E ROTUND ESTE FALS. Scriitorul american Irving, vorbește în scrierile sale că însuși Columb credea că pământul are formă de pară. Încă din sec. al XIV- lea, cu mult înaintea lui Columb, grecii vorbesc în scrierile lor despre faptul că Pământul este rotund. Columb a plecat în expediție ptr. a demonstra că Asia e mult mai aproape decât se credea. A greșit!
 
·       THOMAS EDISON ESTE CUNOSCUT CA FIIND INVENTATORUL A PESTE 1093 DE INVENȚII. Multe dintre acestea au fost inventate de colaboratorii săi. În ceea ce privește invenția becului electric, aceasta aparține lui Hamphry, care inventase cu 40 de ani înaintea lui Edison, becul electric. Marea problemă a acestui bec a fost că filamentul din carbon propus de el, nu rezista decât câteva ore și trebuia schimbat mai des.
 
·       TOATĂ LUMEA ȘTIE CĂ GEORGE WASHINGTON A FOST PRIMUL PREȘEDINTE AL SUA. Realitatea este alta. În timpul revoluției, Congresul american l-a ales președinte pe Peyton Randolph. Acesta l-a numit general al armatei pe Washington. Abia după opt ani el a fost ales președinte, fiind al cincilea, în ordine cronologică. Se știe că independența SUA este în 4 iulie 1774. În realitate războiul a mai durat 7 ani, după care, regele George al III- lea a declarat independența.
 
·       CĂPITANUL COOK NU A DESCOPERIT AUSTRALIA, ÎN 1770. Australia era deja descoperită de către olandezii Abel Tasman și Drik Hartog. Cook nu a făcut decât să cartografieze coasta de est a continentului.
 
·       NAPOLEON A RĂMAS ÎN ISTORIE CA FIIND DENUMIT MICUL CAPORAL. În realitate, el avea 1,74 metri, cu mult peste media bărbaților din acea perioadă. Porecla a venit ca urmare a unui obicei din armata franceză, prin care superiorii își ironizau subalternii.
 
·       MII DE TABLOURI ȘI SCULPTURI O REPREZINTĂ PE EVA MÂNCÂND DINTR-UN MĂR. În textele sfinte nu apare menționat mărul ci fructul sfânt, care putea fi orice altceva



Cele mai tari păcăleli de 1 aprilie din istorie

  În "Deşteptarea" de miercuri, 1 aprilie, Vlad Petreanu şi George Zafiu ne-au împărtăşit cele mai tari păcăleli făcute în istorie de ziua dedicată lor la nivel internaţional.

 
*1* În 1957 reputatul post de televiziune  britanic BBC a difuzat un reportaj detaliat despre recolta foarte bună de spaghetti din livezile de arbori de spaghetti din Elvetia. Reportajul a avut un succes uriaș, sute de telespectatori au sunat la redacție întrebând cum ar putea obține şi ei un copac de spaghetti să-l planteze în curte.
 
*2* În 1962 la postul național de televiziune suedez doi fizicieni au explicat audienței cum îşi pot face singuri televizoare în culori dacă întind un ciorap de damă, de nailon, peste ecran. Ei au descris în termeni ştiințifici cum are loc refractia  luminii in fibrele de nailon, exact ca-n tubul  catolic  al televizoarelor în culori. A urmat un val de reclamații furioase din partea telespectatorilor dezamăgiți că metoda n-a functionat.

*3* În 1976 un reputat astronom britanic a explicat la Radio BBC 2 că din cauza unei alinieri istorice între planetele Pluto, Jupiter și Terra, gravitatia pe pământ urmează să fie redusă în mod semnificativ. Astronomul le-a cerut ascultătorilor ca fix la 9:47 să sară ca să experimenteze imponderabilitatea la ei acasa.
Liniile telefonice s-au umplut ulterior de ascultatori care au descris convingator ca au simtit reducerea gravitatiei exact la ora precizata.


*4* În 1998 lanțul american de fast-food Burger  King a publicat reclame în toate marile ziare pentru a anunța că a pus în vânzare hamburgerul pentru stângaci, în care toate ingredientele și condimentele sunt rotite cu 180°, astfel încât se poată bucura de ele în mod corect și stângacii.
S-au format cozi mari. Clienții voiau să se asigure că primesc hamburgerul corect și că nu se încurcă comanda lor - hamburgeri pentru stângaci livrat dreptacilor.


*5* Tot în 1998, într-un jurnal ştiinţific din statul american Alabama a apărut un articol în care se relata că Parlamentul urmează sa redefinească valoarea numărului PI de la 3,14159 etc la 3, la cererea bisericii şi ca să fie de acord cu valoarea precizată în biblie.
Parlamentul local a fost inundat de telefoane furioase ale alegătorilor care au cerut deputaților să lase pe PI in pace.


*6* În 2013 armata americană a anunţat că începe să înroleze şi pisici, nu doar câini, în rândul trupelor speciale. Anunțul publicat în Jurnalul Oficial al armatei preciza că se caută pisici sănătoase, agile şi capabile să sara cel puțin 2 m şi jumătate înălțime, care vor fi folosite şi antrenate să zgârâie, muşte şi să scuipe inamicii.

Eu nu mă uit la bani...
Dar nici nu-i prea văd!

Toată treaba asta cu 'Ora Pământului' și stinsul luminilor ca să salvăm planeta mi se pare o mare tâmpenie. Anul trecut când le-am stins am dat peste un bicilist.



Am baut aseara asa de multa vodka incat astazi m-am trezit cu accent rusesc.


Cum afli ce crede nevasta despre tine ? Stingi lumina când îşi face unghiile cu ojă !



Poţi să arăţi printr-un simplu gest ce simţi pentru o persoană. Din păcate, poliţia consideră acest gest drept ultraj contra bunelor moravuri!


Dacă ţi se pare că înţelegi o femeie, ai dreptate… ţi se pare!


Cele mai frumoase femei sunt acolo unde se bea cel mai mult.


Avem nevoie de defibrilatoare in Romania pentru ca foarte multi oameni mor anual, in strada, din cauza ca nu sunt resuscitati. Problema autoritatilor este ca nu stiu unde sa le amplaseze.
Ce este asa greu? In fata agentiilor fiscale si in benzinarii!


- Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soţia mea ore în şir până îmi pierd puterile, ea are orgasme multiple, eu nimic! Ajutor!
- Rezolvăm, nu e dificil… De ce sunteţi atât de speriat? De ce vă tot uitaţi în jur?
- Soţia mi-a spus: "Dacă te duci la doctor, te omor!"


- Tăticule, de ce Moş Crăciun e bărbat şi nu femeie?
- Unde ai văzut tu femeie să poarte aceleaşi haine în fiecare an?

Definitii:
Psihoza acuta - Incepi sa vorbesti cu pisica.
Psihoza acuta halucinanta - Vorbesti cu o pisica inexistenta.
Paranoia - Ti-e frica sa nu spui ceva ce nu trebuie, de fatza cu pisica.
Schizofrenie - Inauntrul tau vorbeste o pisica.
Neuroastenie - Te plângi pisicii, pisica tace, te ignora... si asta ti se pare insuportabil.
Psihoza maniaco-depresiva - pisica nu te respecta.


Un optimist este acela care intr-un razboi, cand i se spune "ESTI  INCONJURAT" el va zice:
- Minunat, acum pot trage in orice directie!


La dentist, în sala de așteptare, îl abordez pe tipul ăsta:
"Domnule, am o veste proastă. Trebuie să vă scot doi dinți"
"Ce?" zice el " tu nici măcar nu arăți a dentist!"
"Știu" i-am zis "dar porți tricoul ăsta cu Dinamo..."

O tipa care se da foarte eleganta ii spune prietenei sale:
- Stii, eu ma schimb de 4 ori pe zi!
- Si eu am facut asa pana la varsta de 2 ani, apoi am invatat sa fac la olita !



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

Avea bunica… Avea bunicu’…

RUGACIUNE PUTERNICA DE LA MUNTELE ATHOS