Romania minunata vazuta de Justin Carmack (un american onest)

Justin Carmack despre Romania
F. INTERESANT...iata cum ne vede un american onest!

Nu auzisem prea multe despre România înainte să ajung acolo, dar am
aflat multe după ce am vizitat-o", scrie tânărul globetrotter Justin
Carmack pe blogul său de călătorii. 
Americanul Justin Carmack este pasionat de călătorii şi, în 2011, când
a plecat într-o excursie organizată de Universitatea sa în Africa de
Sud, a realizat care este cea mai mare dorinţă pe care o are în viață. 
De atunci, Justin bate lumea-n lung şi-n lat. A vizitat până acum 63 de
ţări de pe şase continente, iar spre sfârşitul anului trecut a ajuns
şi în România. Cel mai probabil, Carmack a poposit la noi în ţară spre
sfârşitul lunii septembrie, atunci când protestele anti şi pro câini
vagabonzi erau la ordinea zilei la Bucureşti, şi nu numai, după cum
menţionează chiar el la punctul 25, unde îşi spune părerea referitor
la acest subiect.

Sunt bucuros că am văzut această ţară minunată unde am rămas, într-un
final, aproape două luni", mărturiseşte americanul.
1. Cele mai cunoscute cărţi inspirate de România sunt "Castelul din
Carpaţi", scrisă de Jules Verne, şi "Dracula" lui Bram Stocker.
2. România este a noua cea mai mare producătoare de vin din lume.
3. Bancnota de 10 bani, emisă în 1917, este cea mai mică bancnotă
printată vreodată (dimensiuni 27,5 x 38 mm )
4. Motorul avionului cu reacţie a fost inventat, în 1910, de Henri
Coandă, un inventator născut la Bucureşti.
5. Bucureştiul deţine locul al patrulea în topul european al vitezei
medii de conectare la internet
6. Soprana Alma Gluck, prima artistă lirică ce a reuşit să vândă un
million de discuri, s-a născut la Bucureşti, în data de 11 mai 1884
7. Braşovul este casa uneia dintre cele mai mari biserici gotice
(Biserica Neagră-nr.) situate între Viena, în Austria şi Istanbul,
Turcia
8. Castelul Peleş a fost primul castel european luminat în întregime
de curent electric. Electricitatea a fost produsă de propria centrală
a palatului, iar sistemul de încălzire, construit în 1888, este încă funcţional şi este folosit şi în ziua de azi.
9. Al doilea cel mai mare gheţar subteran, de la Scărişoara, se află în Munţii Bihor, în România. Are un volum de 75.000 de metri cubi şi numără 3.500 de ani.
10. Vampirul Contele Dracula, creat de Bram Stoker, a fost inspirat de prinţul român Vlad Ţepeş, cunoscut ca Vlad the Impaler pentru că îşi trăgea duşmanii în ţeapă şi îi lăsa pe marginea drumului.

11. Oraşul Timişoara a devenit, în 1889, primul din Europa care a
introdus iluminatul electric stradal.
12. Timişoara a fost şi primul oraş european care a introdus, în
1869, tramvaiele trase de cai.
13. Stiloul a fost inventat de craioveanul Petrache Poenaru, care a
trait între 1799-1875, şi a fost patentat în mai 1827
14. Cea mai înaltă biserică de lemn din lume şi a doua cea mai înaltă structură din lemn din Europa se găseşte la Săpânţa Peri, în nord-vestul României, în Maramureş. Are o cruce cu o înălţime de şapte metri, care cântăreşte 400 de kilograme, în vârful edificiului de 78 de metri.
15. Mini-serialul de televiziune american "Hatfields & McCoys", cu
actorii Kevin Costner şi Bill Paxton, s-a filmat în România.
16. Omul de ştiinţă care a descoperit insulina a fost Nicolae Paulescu, un român, care a botezat-o iniţial pancreină. Chiar dacă doi cercetători canadieni au primit premiul Nobel, în 1923, pentru studiul insulinei, munca de pionierat făcută de Paulescu în domeniul diabetului a fost pe deplin recunoscută.
17. Filmul Cold Mountain s-a filmat în România
18. Canalul Dunăre - Marea Neagră, din sud-estul României, este a treia cea mai lungă rută navigabilă făcută de mâna omului, după Suez
şi Canalul Panama.
19. Cele mai timpurii fosile ale lui homo sapiens de pe teritoriul Europei, cunoscute până în prezent, au fost descoperite în 2002, în sud-vestul României, în Peştera Oaselor. Vechimea fosilelor este estimată între 37.800 şi 42.000 de ani.
20. Biserica Unitariană a fost fondată în Transilvania, unde s-a născut Francis David, în 1510 .
21.Oraşul Constanţa din ziua de azi a fost asociat, în vechime, cu legenda Iason şi Argonauţii, care s-au îmbarcat într-o călătorie lungă din Grecia către actuala Georgie, de-a lungul coastei Mării Negre, în
căutarea Lânii de Aur.
22. Munţii Carpaţi adăpostesc una dintre cele mai mari păduri virgine din Europa, în adâncurile căreia sălăşuiesc
400 de specii de mamifere, inclusiv capra neagră românească. Aproape
60% din populaţia de urşi bruni din Europa trăieşte în Munţii Carpaţi.
23. Limba română are o vechime de 1.700 de ani
24. Biserica Neagră din Braşov deţine cea mai mare orgă din Europa, cu 4.000 de tuburi.
Tot aici se găseşte şi cel mai mare clopot din România, care cântăreşte 6.3 tone.
25. Bucureştiul este vestit pentru miile de câini vagabonzi. Anual, se
estimează că 9.000 de oameni sunt muşcaţi de aceşti câini abandonaţi.
Când am fost acolo, Guvernul încerca să omoare unele animale, acţiune care a iscat proteste din partea iubitorilor de câini. Eu le-am numit revoltele pro rahat de câine, pentru că este rahat de câine peste tot.
26. Fluviul Dunărea se întinde pe 2.860 de kilometri de la punctul din care izvorăşte, în Pădurea Neagră din Germania, până la Marea Neagră.
Chiar înainte să ajungă la mare formează a doua cea mai mare şi mai bine conservată deltă din Europa: 5.050 de kilometri pătraţi de râuri, canale, insule de stuf şi mlaştini.
27. Actorul care a interpretat pentru prima dată rolul lui Tarzan a fost românul Johnny Weissmuller, care a jucat în filmul "Tarzan, omul maimuţă", în 1932.
28. Statuia regelui dac Decebal, săpată în malul stancos al Dunării, este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa: 55 de metri.
29. România este cunoscută pentru că are una dintre cele mai mari populaţii de ţigani din Europa.
30. Inventatorul român Traian Vuia a fost primul european care a construit şi a zburat cu un aeroplan automobil autopropulsat, cu aripi fixe, la 18 martie 1906.

31. Prima notă de 10 de la Jocurile Olimpice de Gimnastică a fost obţinută de gimnasta Nadia Comăneci din România. Nota a fost primită după evoluţia de la Montreal, în Canada, în 1976.
32. Numele România vine din cuvântul latin "romanus", care înseamnă cetăţean al Imperiului Roman.
33. Mănăstirea Voroneţ din Moldova este considerată varianta românească a Capelei Sixtine.
34. Trei tăbliţe din lut, din jurul anului 5.300 înainte de Hristos, descoperite lângă satul Tărtăria, în centrul României, au iscat
discuţii aprinse între arheologi, printre aceştia fiind şi unii care susţin că simbolurile ar reprezenta cea mai veche formă de scriere din lume.
35. Palatul Parlamentului din Bucureşti este a doua cea mai mare clădire din lume, după cea a Pentagonului din SUA.
 
 
 
 
 
 
 
 








Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

RUGACIUNE PUTERNICA DE LA MUNTELE ATHOS

Avea bunica… Avea bunicu’…