Bula si Cika va fac sa zambiti!


 
 
       NICI O NOUTATE
        - Bulă, ştii că există câini mai deştepţi decât stăpânii lor?
        - Nu-mi spui nici o noutate. Şi eu am avut unul din ăsta.
 
        DOVADA
        Bulă, destul de trecut, face curte asiduă unei tinere văduve.
        - Spui că mă iubeşti, îi zice ea. Dă-mi o dovadă.
        - La vârsta mea, scumpă doamnă, trebuia să fiu crezut pe cuvânt!
  
        ÎN TRECUT
        - Bine mai era în trecut, măi Nae. Aveam trei amante şi nu-mi ajungeau, 
        acum am o nevastă şi nu ştiu pentru ce!
 
        VÂRSTA a III-a
        La cei 68 de ani ai săi, o văduvă avea din nou un pretendent, pe Bulă. 
        Odată, acesta o mângâia pe genuchi, apoi spuse:
        - Acum, o să zici, probabil, că pot să te privesc, dar să nu te ating.
        - Oh, Bulă, răspunse aceasta, la vârsta mea poţi să atingi, dar să nu priveşti.

        FIECARE ARE DREPTUL
        - Domnule doctor, sunt foarte îngrijorat din cauză că mi-au slăbit puterile.
        - Te referi la viaţa dumitale sexuală? 
        - Da. 
        -Bine, dar la cei nouăzeci de ani ai dumitale, e firesc să se întâmple acest fenomen.
        - Da, dar Nae e cu cinci ani mai bătrân decât mine şi spune că face dragoste cu vecina, 
        de trei ori pe zi.
      - Şi pe dumneata cine te opreşte să spui?

        UMBRELA
        Bulă e foarte supărat că şi-a pierdut umbrela şi nu-şi aminteşte unde a lăsat-o.
        - Când ai observat că n-o mai ai?
        - Păi, când a încetat ploaia şi am vrut s-o închid!

         MAI MERGE?
         - Bulă, mai merge?
         - Da, anul trecut o dată!
         - Şi anul ăsta?
         - Mai rar!  
  
          SLUJBĂ
          - Ai auzit de Bulă?
          - Ce-i cu el? Ce i s-a întâmplat?
          - Şi-a găsit o slujbă.
          - Pentru bani, ăsta e în stare de orice!
 
        
CAUZA
          - Bulă, de ce nu lucrezi?
          - Nu găsesc de lucru.
          - Cărei cauze îi atribui faptul că nu găseşti de lucru?
          - Şansei!
  
          COŞMAR
          - Domnule doctor am în fiecare noapte acelaşi coşmar.
          - Da, şi ce visezi?
          - Că sunt însurat.
          - Da, cu cine?
          - Cu nevastă-mea!

 

 

 






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

RUGACIUNE PUTERNICA DE LA MUNTELE ATHOS

Avea bunica… Avea bunicu’…