Postări

Vaticanul ANUNTA NOUA RELIGIE MONDIALA

Imagine
Discurs șocant al PAPEI care se răspândește în lumea întreagă! Vaticanul ANUNTA NOUA RELIGIE MONDIALA – „Există o înșelăciune mare ce vine pe pământ…”   Extern Vaticanul a publicat un videoclip al papei cu mesajul  uniei religii unite ‘NEW AGE RELIGION” . Există o înșelăciune mare ce vine pe pământ sub forma unei iubiri false, lumina si unitate. Un om care e pe cale să dezvăluie multe ”secrete vechi” ale Bisericii Catolice este Papa Francisc. Unele credințe care sunt promovate de Biserică dar care nu corespund naturii iubitoare a lui Dumnezeu au fost recent înlăturate de Papa care a fost numit recent  Omul Anului de către revista TIME . În ultimele sale revelații, Papa Francisc a spus: “Prin umilință, cercetarea sufletului și meditație, prin rugăciune, am reușit să înțelegem anumite dogme. Biserica nu mai crede într-un iad în care lumea trebuie să sufere. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecăto

Scurtul discurs al lui CICERO.

Cel mai scurt si cel mai bun discurs :   "Bugetul trebuie echilibrat,  Tezaurul trebuie reaprovizionat,  Datoria publica trebuie micsorata,  Aroganta functionarilor publici trebuie moderata si controlata,  Ajutorul dat altor tari trebuie eliminat pentru ca Roma sa nu dea faliment.  Oamenii trebuie sa invete din nou sa munceasca in loc sa traiasca pe spinarea statului."    [ Cicero, anul 55 inainte de Hristos !!!.... ] In concluzie... nu s-a modificat nimic de 2069 de ani !!!  

Sangele apă nu se face

Imagine
Un șeic, cu o grupa rara de sânge, avea urgent nevoie de o transfuzie.  Compatibil cu el, l-au găsit pe Itic care a fost rugat sa-i dea sânge arabului.  Itic se duce la Rabi si-l întreabă ce sa faca... - Poti sa-i dai sange, este si el om, iti ajuti un semen, poti sa faci  transfuzia... Împăcat, Itic ii da sânge șeicului. Acesta foarte mulțumit  de gestul lui Itic, ii face cadou  o casa si o mașină luxoasa. Dupa un timp, șeicul iar are nevoie de sânge si il solicita, din nou, pe Itic. Acesta iar se sfătuiește cu Rabi care il povățuiește sa fie om si sa-l ajute pe seic.  Dupa a doua transfuzie, seicul ii trimite lui Itic o sticla scumpă de vin si un buchet imens de flori. Itic incepe sa fie putin nedumerit, dar... facuse o fapta buna si salvase un om. Dupa a treia tranfuzie, Itic primește doar o scrisoare de mulțumire. Supărat, se duce la Rabi si ii povestește ce a primit prima si a doua oara, fiind  total nemulțumit doar de scrisoare...  Rabi, cu ințelepciune, răspunde: - Vezi? Deja a

Milionar

Imagine
MILIONAR ÎNTR-O LUNĂ CU 12 DOLARI ÎN BUZUNAR POSTAT DE:  ȘTIRI  IUNIE 11 Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Google Plus Distribuie pe Pinterest Distribuie pe Digg Povestea lui Vasile, de 30 de ani, care a devenit milionar pe internet, pare un basm, dar acest lucru chiar s-a întâmplat! Uitându-mă la costumul lui, marca Alexander Amosu, perfect croit și la noul ceas, Rolex Sky-Dweller, nu mi-a venit să cred că în urmă cu câteva luni, Vasile era un tip fără serviciu, cu o datorie de 177 634 lei și doar 50 lei în buzunar. Acum are 3.562.719 dolari în contul lui bancar și face chiar  mai mulți bani  în fiecare zi. „Am crescut într-o familie săracă, la marginea orașului Negrești”, spune Vasile. „Nu eram diferiți de multe alte familii românești: prea mulți copii, prea puțini bani. După ce am absolvit liceul, nici măcar nu m-am gândit la facultate, fiind cel mai mare copil al familiei, voiam să-mi ajut părinții și m-am anga