Postări

Se afișează postări cu eticheta TURISM

România este Grădina Maicii Domnului, a spus Papa Ioan Paul al ll-lea

Imagine
De ce este numită România “Grădina Maicii Domnului”? Posted on  24/09/2013   by  mucenicul - Afirmaţia că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, la Bucureşti, a rămas, pentru mine, fără o explicaţie concretă, până la sfârşitul lunii noiembrie 2008. Era în ziua de 27 noiembrie şi întâmplarea a făcut ca la Piatra-Neamţ să vină, cu probleme legate de nişte acte,  un nemţean ajuns călugăr la Vatican,  evident într-un ordin catolic. Din vorbă în vorbă,  Ioan Cobzaru,  aşa îl cheamă, mi-a arătat medalionul Fecioarei Maria făcut în urma  apariţiei Maicii Domnului în bisericuţa mănăstirii din Rue du Bac din Paris , pe care este scrisă o rugăciune devenită foarte cunoscută:  O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care alergăm la tine!  Cea căreia i se arătase Fecioara, în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor şi trecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28. Ioan Cobzaru a p

Mamaia, certificat de nastere.

Imagine
Numele de "Mamaia" este pentru prima dată consemnat de către Alexandre de Launay, care, în drumul său spre Constantinopol, a traversat Dobrogea în anul 1799. El scrie despre localitatea "Mammay", denumită, astfel, conform unei hărţi ruseşti din 1855. Numele turcesc al localităţii era "Mamakioi", ceea ce însemna Mamai Sat (Mamay Kyoi). Potrivit  lui Nicolae Iorga la Conferinţa "Politica Mării Negre", publicată în „Neamul Românesc", numele de Mamaia este de origine tătară şi vine de la Hanul Crimeii Mamai, conducătorul Hoardei Albastre la din timpul anilor 1370. Familia regală acceptă un cadou făcut de către notabilităţile constănţene, după 1920,  sub forma unei suprafeţe de 4 hectare de teren între lac şi mare. Aici se construieşte în scurt timp un mic palat în stil românesc. Regina Maria a început construirea reşedinţei de vara de la Mamaia. Palatul avea o formă destul de ner

HAIFA DE VIS, VA INVIT LA O PLIMBARE MINUNATA!

HAIFA DE VIS !!!

OAZA DIN NINFA, Cea mai romantică grădină din lume

Imagine
„Cea mai romantică grădină din lume" – cum arată oaza secretă ce a inspirat giganţii literaturii? (GALERIE FOTO) Oaza botanică din Ninfa, din apropiere de Cisterna di Latina, este supranumită „cea mai romantică grădină din lume"     + zoom Galerie foto (11) Plante rare, ruine fermecătoare şi sunetul plăcut al cascadelor – asta puteţi întâlni în oaza botanică din Ninfa, în apropiere de Roma, supranumită de cunoscători „cea mai romantică grădină din lume". Rafinata grădină datează de la finalul secolului al XIX-lea, atunci când aristocraţii din familia Caetani au preluat mai multe terenuri ce fuseseră părăsite de secole bune, printre care se număra şi Ninfa, un oraş abandonat în Evul Mediu. Acest orăşel găzduia cândva 150 de case şi şapte biserici, fiind un popas important pentru pelerinii şi comercianţii ce călătoreau pe celebra  Via Appia , însă a fost devastat de un război civil înainte de a deveni un refugiu artistic.

Avicenna, cel mai mare savant al lumii musulmane

Imagine
Cand ai sa vizitezi CORDOBA, ai sa vezi acolo si  statuia a lui AVICENA... calatorie minunata! Avicenna: cel mai mare savant al lumii musulmane Sculptura din faţa mormântului lui Avicenna     + zoom Galerie foto (7) Acum mai bine de o mie de ani, în imensitatea Asiei Centrale se năştea unul dintre cele mai impresionante genii din istoria umanităţii. Considerat drept cel mai mare savant al întregii civilizaţii musulmane, Avicenna a strălucit fără egal în toate domeniile în care a activat. A fost un filosof cu o cunoaştere enciclopedică, om de ştiinţă şi deschizător de drumuri în medicină, practician şi teoretician în egală măsură şi, nu în ultimul rând, poet şi muzician. El este autorul unei opere grandioase care cuprinde aproape toate aspectele cunoaşterii umane din perioada sa. Cel ce s-a numit Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina (Avicenna pentru Europa latină) a încarnat, prin itinerarul său enciclopedic şi imensa sa cultură, prototipul intelectua

ROMANIA DE VIS!

Imagine
Inca un motiv sa iubesti aceasta tara!  PEISAJE DIN ROMANIA    ROMANIA:  N-AI SA CREZI. Plaja Gura Portitei, o alternativa pentru Vama Veche, intre Delta si mare. Unul din primele sate de vacanta din Romania, atestat in harti din anul 1710. Rasarit magic in Rarau. Statuia lui Decebal pe Dunăre, la Cazane. Ceahlau, salbatica splendoare.. Rapa rosie,Sebes. Lacul Balea este un lac glaciar (format in circ glaciar) situat la o altitudine de 2040 m, in Muntii Fagaras, Judetul Sibiu. Cheile Bicazului, situate in partea centrala a Muntilor Hasmas, in nord-estul tarii in judetele Neamt si Harghita. Lacul Oasa, Muntii Sureanu. Transfagarasan: cel mai spectaculos traseu rutier din Romania. Multi straini compara Transfagarasanul, cel mai spectaculos traseu rutier din Romania, cu Trollstigen Mountain Road Norway  Cascada Cailor este una dintre cele mai frumoase