Cand vei fi batrana, fii...


“Când voi fi bătrână…” 12 notiţe pentru mine însămi.




“Când voi fi bătrână…” 12 notiţe pentru mine însămi.
Am decis să scriu această scrisoare în viitor pentru mine însămi, nu pentru că aş vrea astfel să amăgesc scleroza sau să împiedic demența. În acest sens nu cred că mă va ajuta. Dar, probabil, mă va salva de unele erori…
Deci, draga mea, atunci când vei fi bătrână…
1. Nu instrui niciodată pe nimeni. Chiar dacă știi că ai dreptate. Amintește-ţi cum te irita acest lucru. Și ai urmat oare sfatul celor mai în vârstă?
2. Nu încerca să ajuți, dacă nu ţi s-a cerut ajutorul. Nu încerca să-i protejezi pe cei apropiaţi de toate problemele lumii. Doar iubește-i.
3. Nu te plânge! De sănătate, vecini, guvernanți, fondul de pensii. Nu te transforma într-o bătrână ce stă pe banca din curte şi îi bârfește pe toți.
4. Nu aștepta recunoștință de la copii. Amintește-ţi: nu există copii nerecunoscători – există părinți proști care așteaptă recunoștință de la copii.
5. Nu spune expresii precum: “Eu la vârsta ta …”, “Ți-am dat cei mai buni ani …”, “Sunt mai în vârstă, aşa că știu mai bine …” – toate sunt insuportabile!
6. Dacă vei avea nepoți, nu insista să-ţi spună pe nume. Este prostesc.
7. Nu cheltui ultimii bani pe procedurile de întinerire. Este inutil. Mai bine să-i cheltui pentru călătorii.
8. Nu te uita în oglindă și nu te machia într-o cameră întunecată. Nu te lăuda. Și încearcă să arăți cât mai elegant posibil. Elegant, nu tineresc. Crede-mă, aşa va fi mai bine.
9. Ai grijă de bărbatul tău, chiar dacă a devenit un bătrân neputincios, zbârcit şi morocănos. Nu uita că odată era tânăr, puternic și vesel. Probabil este unicul care îşi amintește de tine tânără, subțire şi frumoasă, iar acum doar el are nevoie de tine.
10. Nu încerca cu orice preţ să ții pasul cu timpul: să înțelegi noile tehnologii, să urmărești maniacal știrile, să înveți ceva nou pentru a nu rămâne în urmă. E ridicol. Fă ceea ce-ți place. Cât se mai poate?!
11. Nu te învinui pentru nimic. Indiferent de viaţa ta şi a copiilor tăi – ai făcut tot ce ai putut.
12. În orice situație, păstrează-ţi demnitatea! Până la sfârșit! Fa-o, draga mea, este foarte important. Și nu uita: dacă eşti încă în viață, înseamnă că cineva are nevoie de tine.
Sursa – relatiinet.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

RUGACIUNE PUTERNICA DE LA MUNTELE ATHOS

Avea bunica… Avea bunicu’…