20 de bancuri seci: Haz os...




 
 
20 de bancuri seci:
 
1. Un şnur se uită în oglindă şi zâmbea pe sub mustăţi: - Mamăăă, ce şiret sunt!!!
 
2. Trei lilieci pe o creangă, doi cu capul în jos, unul cu capul în sus. Unul dintre cei cu capul în jos zice: „Uite, mă, ăsta iar a leşinat!".
 
3. De ce are rinocerul corn? Pentru că nu a găsit chiflă.
 
4. ANUNŢ: Tânăr frumos, student, nu beau, nu fumez, am o maşină beton, casă cu 12 camere, părinţi bogaţi, nu vreau nimic, doar mă laud.
 
5. Ce zice Tarzan când vede o mie de elefanţi venind spre el? - Ia uite, o mie de elefanţi vin spre mine!!
 
6. Cum se uită o raţă în beci? - Iei raţa, o duci în beci şi o uiţi acolo...
 
7. Un om mergea liniştit prin deşert când deodată ia o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Mai merge şi iarăşi ia o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Merge mai departe: la fel, iarăşi ia o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Şi aşa a luat trei palme din senin.
 
8. Ce au în comun un elefant şi o zebră? - Amândoi au trompe, cu excepţia zebrei.
 
9. Ce e verde şi alergă prin pădure? – O haită de castraveţi!
 
10. Într-un azil de nebuni, un agent verifică dacă sunt pacienţi vindecaţi. Îl cheamă pe primul pacient: - Spuneţi-mi vă rog cât face 7x7? Se gândeşte pacientul şi răspunde: - Roşu. Agentul îşi dă seama că nu s-a vindecat şi îl cheamă pe al doilea pacient: - Spuneţi-mi vă rog cât face 7x7? Socoteşte pacientul 5 minute şi răspunde: Verde. Nervos, agentul îl cheamă pe al treilea pacient şi îi pune aceeaşi întrebare...cât face 7x7?, la care pacientul se gândeşte 10 min şi îi răspunde: 49. Bucuros agentul că este măcar un pacient vindecat îl intreabă: Dar de unde ai ştiut? - Păi am împărţit roşu la verde.
 
11. Mihai Viteazu mergea pe cal şi dintr-o dată cade. De ce? - S-a terminat calul!
 
12. Un lup dădea târcoale la o stâna, iar la un momentdat s-a oprit. De ce? - Pentru că nu mai avea târcoale...
 
13. De ce nu aleargă melcul? - Să nu-şi fluture ochii...
 
14. Cum se sinucide un melc? - Se uită în priză!
 
15. Doi tânţari erau pe o motocicletă, iar la un moment unul dintre ei zice: „Opreşte mă, că mi-a intrat o muscă-n ochi!"
 
16. Doua bomboane stau pe acoperiş. Care sare prima? - Aia de mentă.
 
17. Cum poţi să împiedici o cămilă să treaca prin urechile acului? - Îi faci nod la coadă.
 
18. De ce are veveriţa coadă în spate? – Pentru că nu o are în faţă...
 
19. Cum face un cal cand merge în linie dreaptă? - Tropa, tropa. - Dar cum face când merge în pantă? - Tropa, tropa cosinus de alfa.
 
20. Domnule doctor, câinele meu nu are nas! - Şi cum miroase? - Îngrozitor.
 
 







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

RUGACIUNE PUTERNICA DE LA MUNTELE ATHOS

Avea bunica… Avea bunicu’…