Scara constiintei


Cele 17 niveluri ale constiintei



 
NIVELURILE DISTRUCTIVE
1. Nivelul ruşinii. La nivelul ăsta, eşti dominat de nevroză. Eşti timid, retras, introvertit. Devii paranoic, crezând că toată lumea te judecă şi începi să ai halucinaţii. Când ţi-e ruşine, începi să compensezi prin perfecţionism, prin rigiditate, şi începi să devii un extremist moral.
2. Nivelul vinovăţiei. La nivelul ăsta, ori eşti manipulat şi pedepsit, ori pedepseşti manipulând. Cel mai mare lucru care te preocupă este păcatul, începi să acţionezi din vinovăţie şi s-o proiectezi asupra altora.
3. Nivelul apatiei. La nivelul ăsta domină disperarea, lipsa speranţei. Viaţa pare fără rost, viitorul pare fără rost. Trăieşti într-o stare generală de neajutorare. Eşti dependent de ceilalţi iar alţii te percep ca pe o povară de care trebuie să aibă grijă.
 4. Nivelul doliului. La nivelul ăsta, trăieşti predominant într-o continuă melancolie, fiind trist pentru ce ai pierdut. Începi să vezi tristeţe peste tot în jurul tău. Tristeţe pentru condiţiile vieţii, începi să priveşti viaţa în sine ca fiind tristă. Crezi că nu poţi înlocui ceea ce ai pierdut sau ce a simbolizat pentru tine.

5. Nivelul fricii. Aici, frica îţi limitează creşterea ca persoană şi duce la inhibiţii. În acel moment, cauţi lideri puternici care par că şi-au cucerit fricile şi crezi că ei vor fi cei care te vor scoate din culmile disperării şi te vor elibera din sclavie.
6. Nivelul dorinţei. Când eşti în dorinţă, lucrul ăsta te poate motiva să participi într-o gamă largă de activităţi umane. Însăşi economia se află la nivelul dorinţei. Dorinţa face să investim efort, să atingem obiective şi să obţinem premii. Însă dorinţa este şi nivelul dependenţei: de alcool, de tutun, de droguri. Este nivelul acumulării şi al lăcomiei. De ce nu funcţionează? Pentru că satisfacerea unei dorinţe este înlocuită de altă dorinţă, nesatisfacută. La nivelul ăsta, rămâi obsedat să acumulezi din ce in ce mai mulţi bani, mai ales fără un scop final pentru ei.
7. Nivelul furiei. Dorinţa duce la frustrare, iar frustrarea duce la furie. Aceasta poate duce, mai departe, la acţiune distructivă sau la acţiune constructivă. Furia te poate catapulta spre independenţă sau te poate schimba în rău. Poate duce la ură şi poate avea un efect coroziv în toate ariile vieţii tale.
8. Nivelul mândriei. Nivelul la care ajungi în momentul în care ai autoritate în domeniul tău. Nivelul la care majoritatea vor să ajungă. Mândria pare frumoasă, însă e frumoasă doar în comparaţie cu nivelurile anterioare. În societate, mândria are o reputaţie bună şi e încurajată frecvent, însă e vulnerabilă, deoarece e dependentă de condiţiile exterioare. Dacă acele condiţii exterioare nu mai sunt împlinite, te poate catapulta înapoi în cele mai de jos niveluri ale conştiinţei. Părţile negative ale mândriei sunt aroganţa şi negarea lucrurilor care nu se încadrează în tipar, blocând creşterea ta ca persoană.
 
NIVELURILE CONSTRUCTIVE
9. Nivelul curajului. De-abia acum începi să devii cu adevărat puternic. Începi să explorezi şi să experimentezi lucruri noi, şi devii stimulat de lucrurile pe care le faci. În curaj, ai energia să înveţi lucruri noi, iar creşterea şi educaţia nu mai sunt lucruri aşa de mari pentru tine. În curaj, ai capacitatea de a-ţi privi frica în ochi şi de a creşte, în pofida faptului că ea încă există acolo.

10. Nivelul neutralitatii. În momentul ăsta, încetezi să mai priveşti lucrurile în alb sau negru. Începi să nu mai fii rigid în lucrurile pe care le faci, devii flexibil şi încetezi să mai judeci în general. Când lucrurile nu îţi ies aşa cum vrei, nu te mai simţi înfrânt, nu te mai simţi speriat, nu te mai simţi frustrat. În neutralitate, poţi să spui cu uşurinţă dacă nu obţin lucrul ăsta, nu e nici o problemă, o să-l obţin pe altul. E nivelul la care nu mai eşti intimidat cu uşurinţă. Nu încerci să demonstrezi nimic, nu eşti interesat de conflict sau competiţie, nu vrei să controlezi comportamentul altor persoane. Începi să deţii cu adevărat stabilitate emoţională.
11. Nivelul dispoziţiei. Nivelul la care vei avea parte de cea mai rapidă creştere. E nivelul la care ţi-ai depăşit problemele din viaţa ta şi eşti dispus să participi la tot ce înseamnă VIAŢĂ. De-abia acum devii cu adevărat prietenos, succesul aparand automat. Începi să lucrezi pe orice tip de post e nevoie, şi nu te simţi inferior atunci când te ocupi de munca de jos. Începi să fii empatic la nevoile celorlalţi, să-i ajuţi pe ceilalţi şi să contribui la bunăstarea societăţii.
12. Nivelul acceptării. În acceptare, încetezi să mai obţii bucurie din lucrurile exterioare ţie. Nimic din ceea ce există în afara persoanei tale nu are capacitatea să te facă cu adevărat fericit. Iubirea nu mai e oferită sau luată înapoi de către altcineva, ci este generată din interior. Devii activ în viaţă, fără să ai vreo intenţie ascunsă. Nu mai eşti interesat doar să determini ce e bine şi ce e rău, ci eşti dedicat să rezolvi problemele reale pe care le au restul oamenilor. Muncile grele nu te mai sperie, ba chiar îţi creează plăcere. Încetezi să mai discriminezi şi să fii intolerant. Obiectivele pe termen lung devin prioritare în faţa celor pe termen scurt.
13. Nivelul raţiunii. Este nivelul ştiintei, al medicinei. Este nivelul laureaţilor premiilor Nobel. Însă raţiunea, ca lucru intrinsec, nu constituie un ghid spre adevăr. Raţiunea este cel mai eficient lucru într-o lume tehnologică, însă, în acelaşi timp, reprezintă un blocaj major în a obţine niveluri superioare de conştiinţă.
14. Nivelul iubirii. În general, dragostea, în societate, reprezintă o combinaţie ale următoarelor elemente: atracţie fizică, posesivitate, control, dependenţă, eroticism şi noutate. La bază, toate lucrurile astea ascund de fapt sentimentul de furie şi dependenţă pentru persoana sau lucrul pe care-l iubeşti. Dragostea adevărată este dragostea necondiţionată, neschimbătoare, permanentă. Nu fluctuează, deoarece nu este influenţată de nici un factor extern. Dragostea adevărată e un mod de a interacţiona cu lumea: iertând, îngrijind şi suportând. Acesta e nivelul adevăratei fericiri.
15. Nivelul bucuriei. Este nivelul vindecării, nivelul compasiunii şi al spiritualităţii. Nivelul la care ai o atitudine pozitivă în faţa oricăror necazuri din viaţa ta, oricât de grave ar fi ele.
16. Nivelul păcii. Nivelul la care totul este viu şi radiază energie. Nivelul marilor învăţători spirituali ai istoriei. Este nivelul la care religia formală este înlocuită de spiritualitate pură, făcând-o astfel inutilă.
17. Nivelul iluminării. Cel mai înalt nivel al conştiinţei umane, unde umanitatea se amestecă cu divinitatea. Extrem de rar. Nivelul lui Krishna, Buddha, Iisus. Chiar şi numai a te gândi la persoane de la nivelul acesta îţi poate ridica conştiinţa. Este identificarea sinelui cu întreg universul, reprezentat prin transcendenţa ego-ului. Totul din mediul tău va avea un efect aspupra nivelului de conştiinţă. TV-ul. Filmele. Cărţile. Paginile de Internet. Oamenii. Locurile. Obiectele. Mâncarea. Dacă eşti la nivelul raţiunii a te uita la ştirile de la TV (care sunt predominant la nivelul fricii şi al dorinţei) îţi va coborâ temporar conştiinţa. Dacă eşti la nivelul de vină, ştirile TV de fapt îţi vor ridica nivelul. Să urci chiar şi un singur nivel poate fi extrem de dificil; marea majoritate a oamenilor nu reuşesc să facă asta într-o viaţă întreagă. O schimbare de doar un nivel poate să schimbe totul în viaţa ta. De aceea este puţin probabil ca  persoanele sub nivelul curajului să progreseze fără ajutor extern. Curajul este necesar ca să lucrezi conştient; se reduce la a-ţi pune realitatea la bătaie într-un pariu pentru şansa de a deveni mult mai conştient, mai pregătit. Dar când ajungi la acel următor nivel, îţi dai seama clar că a fost un pariu bun. De exemplu, când ajungi la nivelul curajului, toate fricile tale vechi şi falsa mândrie îţi vor părea caraghioase acum. Când ajungi la nivelul acceptării (fixării şi atingerii de ţinte), te vei uita înapoi la nivelul de binevoinţă şi te vei vedea ca un şoarece într-o roată - erai un alergător bun, dar nu alesesei o direcţie. Cred că cel mai important lucru pe care noi ca fiinţe umane îl putem face este să ne ridicăm nivelul individual al conştiintei. Când facem aceasta, noi răspândim nivele mai ridicate de conştiinţă celor din jurul nostru. Imaginaţi-vă ce lume incredibilă ar fii dacă am reuşi să aducem pe toata lumea la mivelul ce acceptare.
Confrom lui Hawkins 85% din oamenii de pe pământ trăiesc sub nivelul curajului. Când experimentezi temporar nivelele superioare poţi vedea unde trebuie să ajungi în etapa următoare. Ai unul din acele momente de claritate în care înţelegi că lucrurile trebuie să se schimbe. Dar când te scufunzi în nivelele inferioare aceea amintire devine înceţoşată. Priveşte această ierarhie cu mintea deschisă şi vezi dacă-ţi oferă idei noi care te pot ajuta să faci următorul salt în viaţa ta. Nici un nivel nu e mai corect sau mai greşit decât celelalte. Încearcă să nu-ţi laşi ego-ul umflat de ideea că eşti la un anumit nivel, decât desigur dacă eşti momentan la nivelul mândriei. …
__._,_.___








Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

RUGACIUNE PUTERNICA DE LA MUNTELE ATHOS

Avea bunica… Avea bunicu’…