Liviu Dragnea-Solidaritate pentru A.Nastase


 
Stimate coleg,
În aceste momente, în care un lider-simbol al partidului nostru trece prin momente deosebit de grele, trebuie să dăm dovadă de unitate şi să fim cu toţii, sufleteşte şi uman, alături de colegul nostru Adrian Năstase şi familia sa.
Nu mă refer aici la o atitudine împotriva hotărârii judecătoreşti, ci la o atitudine umană şi colegială faţă de unul din cei mai importanţi lideri ai partidului nostru, care a marcat istoria PSD şi care a condus, în numele PSD, cel mai bun guvern al României de după Revoluţie.

Gestul extrem al lui Adrian Năstase este gestul unui om care are conştiinţa nevinovăţiei. Este gestul celui care percepe că i s-a făcut o profundă nedreptate.
Adrian Năstase a fost cel mai bun prim ministru pe care l-a avut România. Din păcate însă avem destinul unui popor care îşi devorează liderii săi cei mai importanţi.
Vă rog să remarcaţi diferenţa de atitudine dintre liderii europeni şi cei din România. Am reţinut declaraţia liderului grupului socialist din Parlamentul European, domnul Hannes Swoboda, care a ţinut să sublinieze că, indiferent de aspectele juridice, Adrian Năstase a făcut multe pentru România, mai ales în ceea ce priveşte apropierea ţării de Uniunea Europeană.
Este o declaraţie care contrastează cu ura şi răutatea pe care o vedem la adversarii politici din România ai preşedintelui Adrian Năstase. Este cinic şi inuman să spui că Adrian Năstase a încercat să îşi însceneze sinuciderea. Este cinic şi inuman să doreşti moartea unei persoane. Este cinic şi inuman să doreşti răul unui om, mai ales atunci când acel om este căzut şi lipsit de orice speranţă. Din păcate am văzut în aceste zile o sete de sânge care contrazice toată tradiţia creştină a acestui popor.


Nu comentez şi vă rog să nu comentaţi conţinutul hotărârii judecătoreşti. Însă am sentimentul că acest caz a stat mai mult sub semnul nevoii de a se da un exemplu Europei, decât sub semnul dreptăţii. În motivaţia primei instanţe care l-a condamnat pe Adrian Năstase s-a spus că trebuie „să se dea un semnal de alarmă pentru politicienii din România”. Este o motivaţie inacceptabilă pentru că scopul fundamental al Justiţiei este să facă dreptate, nu să dea exemple. Instanţele de judecată trebuie să emită hotărâri care se bazează pe litera şi spiritul legii, nu pe dorinţa unora de a da exemplu la Bruxelles că în România justiţia funcţionează. Din acest motiv, rămân cu sentimentul că dreptatea nu a fost restorul principal care a condus la hotărârea definitivă şi irevocabilă din dosarul lui Adrian Năstase.
În ce priveşte bătălia politică, liderii partidului nostru au fost în ultimii ani ţinta unor atacuri politice murdare, care au culminat cu manipularea mizerabilă îndreptată împotriva primului ministru Victor Ponta.
Îi asigur însă pe adversarii noştri că de acum înainte aceste atacuri murdare nu vor rămâne fără replică. S-au depăşit cu mult graniţele confruntării politice civilizate, iar acest lucru nu mai poate continua. Nu vom mai tolera atacurile murdare. De acum înainte vom acţiona mult mai ferm împotriva acestor atacuri, dar o vom face strict în limita mijloacelor instituţionale şi politice ale statului de drept.

Cu prietenie,
Liviu Dragnea

Comentarii

  1. Propun ca Liviu Dragnea sa incerce sa se impuste nu in gat, ci in fund!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca crezi ca asa e bine du-ti fundul la gaurit la Dragnea!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80

RUGACIUNE PUTERNICA DE LA MUNTELE ATHOS

Avea bunica… Avea bunicu’…